Advertisement

coplată
Home Finanţare Fonduri publice Constructorii auto se declară ”șocați” de reducerea subvențiilor în programele Rabla 2024

Constructorii auto se declară ”șocați” de reducerea subvențiilor în programele Rabla 2024

Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) se declară ”șocată” de noile măsuri bugetar fiscale care vizează programele Rabla 2024, anunțate în proiectul de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Finanțelor

„După adoptarea unor măsuri fiscale nediscutate în prealabil cu mediul de afaceri, care impactează direct sectorul auto (taxarea cu 1% a cifrei de afaceri, impozitul pe microîntreprinderi etc), am constatat cu stupoare că Ministerul Finanţelor – Guvernul României propune spre adoptare noi măsuri a căror aplicare va impacta grav sectorul auto din România. Astfel, modificarea într-un mod total neprevăzut şi dezechilibrat a cuantumului tichetelor oferite în cadrul programului Rabla (la jumătate din valoarea actuală) şi a programului Rabla Plus (la 1/5 din valoarea actuală) va duce la o prăbuşire a pieţei de vehicule noi, coroborată cu o creştere exponenţială a importului de vehicule second hand. În 2023, ne aşteptăm ca piaţa de autoturisme noi să atingă valoarea de 145.000 unităţi, cu contribuţia majoră a programelor Rabla şi Rabla Plus”, arată reprezentanţii ACAROM.

Constructorii auto avertizează că programele Rabla 2024 și Rabla Plus 2024  își vor pierde atractivitatea și astfel prognoza pentru 2024 va fi una dezastruoasă, respectiv o piață de vehicule noi de maxim 80.000 unități, cu impact negativ direct asupra locurilor de muncă din sector, și a cifrei de afaceri a companiilor românești din domeniul auto. ”Diminuarea valorilor tichetelor acordate prin cele 2 programe vor afecta posibilitatea cetățenilor României de a achiziționa vehicule noi, mai puțin poluante”, punctează ACAROM.

Organizează susține că, prin reducerea subvențiilor în programele Rabla, România va pierde pe mai multe direcții:

– Neîncasarea TVA și a taxelor/contribuțiilor aferente achiziției de vehicule noi (minim 65.000 unități);

– Creșterea nivelului de poluare prin îmbătrânirea parcului auto (importuri mai mari de vehicule second hand plus amânarea deciziei de reînnoire a vehiculelor deja deținute);

– Creșterea comerțului cu vehicule second hand importate (peste 1,5 milioane unități în ultimii 4 ani, din care peste 80% sunt mai vechi de 8 ani), marea majoritate nefiind fiscalizate;

– Impredictibilitate pentru mediul de afaceri cu activități de distribuție și vânzare de vehicule noi, scăderi de volume de vânzări, cifra de afaceri, profitabilitate, aport fiscal la bugetul național, și nu în ultimul rând,

– Afectarea directă a cetățeanului român căruia, astfel, i se reduce speranța achiziționării unui vehicul nou cu suportul acestor programe (valoarea nesemnificativă a tichetelor va descuraja achiziția unui vehicul nou).

ACAROM solicită Guvernului României să analizeze cu celeritate posibilul impact negativ al măsurilor propuse și să acționeze în consecință astfel încât trendul pozitiv în demersul de reducere a poluării prin reînnoirea parcului auto național să continue și în viitor, pe baze solide și predictibile, cu programe multi-anuale, precum în statele civilizate.

Asociația Constructorilor de Automobile din România este reprezentanțul sectorului auto național, însumează peste 170 de companii, organizații și instituții cu activități în sectorul auto și reprezintă interesele unei industrii critice pentru economia națională, cu o contribuție de 13% în PIB și 29,5% în exporturile naționale și care angajează în mod direct un număr de peste 220.000 de persoane.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Renault și Volvo se aliază pentru a dezvolta și produce furgonete electrice

Au fost finalizate trei culoare unice pentru transportul public în Nordul Capitalei

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Poliția Locală Târgoviște
Fonduri publice

10 autoturisme electrice pentru Poliția Locală Târgoviște, prin Rabla Plus

Poliția Locală Târgoviște intenționează să achiziționeze un număr de 10 autoturisme electrice...

Rabla Plus
Flotă verdeFonduri publice

Începe o nouă etapă de înscrieri în Programul Rabla Plus 2024

Începând de luni, 22 iulie 2024, ora 10:00, Administrația Fondului pentru Mediu...

Primăria Sectorului 3
Flotă verdeFonduri publice

Primăria Sectorului 3 și-a bugetat 3,1 mil. lei pentru achiziționarea a 28 de vehicule electrice

Primăria Sectorului 3 al Capitalei a lansat licitația pentru achiziția unui număr...

baterii
Fonduri publice

Primăria Bârlad achiziționează 11 autoturisme electrice, prin programul Rabla Plus

Primăria municipiului Bârlad intenționează să achiziționeze un număr de 11 autoturisme electrice,...