Câmpia Turzii
Home Infrastructură Construcția Autostrăzii de Centură Sud a Capitalei va începe în acest an

Construcția Autostrăzii de Centură Sud a Capitalei va începe în acest an

Până la sfârşitul anului 2020 vor începe lucrările pe toate cele trei tronsoane ale Autostrăzii de Centură Sud a Capitalei, în lungime totală de de 52 de kilometri, a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Potrivit acestuia, pentru Tronsonul 1, proiectul a fost depus pentru evaluare la CNAIR, ordinul de începere a lucrărilor urmând să fie dat cel mai târziu la sfârşitul lunii noiembrie.

Pentru Tronsonul 2, ieri a fost acordată autorizaţia de construire, iar astăzi va fi emis ordinul de începere a lucrărilor pentru diferenţa de 14,6 km. Lucrările începuseră pe o lungime de 1,7 km, pentru cealaltă porțiune proiectul tehnic fiind în evaluare.

Pentru Tronsonul 3, depunerea proiectul tehnic încă întârzie, CNAIR aplicând deja penalitîți de 1 milion de lei către antreprenor. ”Trebuia să fie depus în luna mai, a primit acea extensie de şase luni, a depăşit acea extensie, am aplicat penalitatea de un milion către antreprenor, aşteptăm în următoarele două, trei săptămâni să se predea documentaţia şi să îşi urmeze cursul de avizare, astfel încât noi ne propunem ca până la sfârşitul anului să dăm ordinul de începere şi pentru Tronsonul numărul 3, pentru toate cele trei tronsoane, vorbesc de 52 de km – Autostrada de Centură a Bucureştiului, inelul de sud”, a precizat Lucian Bode în şedinţa de guvern.

Traseul Autostrăzii de Centură Sud a Capitalei

– Lotul 1 (17 km). Contractul, în valoare de 830,7 milioane de lei, a fost semnat de CNAIR cu societatea turcă Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret. Termenul estimat de finalizare este trim. II 2023. Traseul începe printr-un nod rutier prevăzut la intersecția cu Autostrada A2, traversează râul Dambovița se înscrie între Glina și Bălăceanca, după care ia direcția vest traversând Valea Câlnăului și intersectează DN 4. Aici va exista un nod rutier tip treflă. Din acest punct, traseul merge paralel cu Centura existentă, trece la nord de Berceni unde intresectează DJ 401, punctul final fiind la km 69.

– Lotul 2 (16,3 km). Contractul, cu o valoare de 750,8 milioane lei, a fost semnat de CNAIR tot cu Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret, durata de execuție fiind de 24 de luni. Traseul începe din apropierea liniei CF 902 București-Giurgiu. De aici, autostrada va trece printre localitățile Sinești și Jilava unde intersectează DJ 401A, traversează râul Sabar, după care intersectează DN 5 unde a fost prevăzut un nod rutier. După intersecția cu DN 5, traseul autostrăzii ia direcția nord-est, ocolind pădurea Jilava, traversează CF Port 1 Decembrie, trece la nord de Dărăști unde intersectează DC 101. În continuare, traseul se desfășoară aproape paralel cu râul Sabar pe circa doi kilometri, trece la sud de Măgurele și Bragadiru unde intersectează, printr-un nod rutier, DN 6.

– Lotul 3 (18 km). Contractul, cu o valoare de 830 milioane lei, a fost semnat cu Asocierea Aktor – Euroconstruct Trading. Traseul Lotului 3 ia direcția nord-vest după nodul rutier cu DN 6. Autostrada trece la sud-vest de localitățile Clinceni și Domnesti. La kilometrul 93 autostrada traversează CF 900 Bucuresti-Craiova, iar in continuare traseul are directia nord, traversează râul Sabar, la vest de Darvari și canalul de aducțiune Arges, după care, la vest de Ciorogârla, traseul autostrăzii traversează pădurea Berceni, intersectează DJ 601, traversează pârâul Ciorogârla și DJ 602 și se terminî imediat până în intersecția cu Autostrada București – Pitești.

 

CITEȘTE ȘI:

Cum se justifică scutirile de TVA în transportul intracomunitar

Barometrul Urban 2020. Doar 29% dintre orășeni preferă transportul public

Autostrada București-Brașov. Cine va realiza documentația tehnică pentru Nodul Rutier ”Comarnic Nord”

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...