DSU
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Cod galben de ninsori şi viscol în 36 de judeţe

Cod galben de ninsori şi viscol în 36 de judeţe

Un număr de 36 de judeţe se află sub avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol până joi dimineaţa, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Judeţele afectate de avertizarea Cod galben de ninsori, intensificări ale vântului şi viscol sunt: Maramureş, Bihor, Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sălaj, Cluj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Potrivit ANM, în intervalul 5 februarie, ora 8:00 – 6 februarie, ora 10:00, în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile.

În zona de munte, din nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60 – 70 km/h, iar în zona montană 90 – 100 km/h.

În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, cu viteze de peste 55 – 60 km/h.

Pentru Bucureşti, estimările arată că, de miercuri, de la ora 8:00, până joi, 6 februarie, ora 10:00, vremea se va răci accentuat, temperatura aerului va scădea continuu pe tot parcursul intervalului, de la valori de 4 – 5 grade, în dimineaţa zilei de miercuri până în jurul a -2 grade Celsius, în noaptea de miercuri spre joi. În plus, vor fi precipitaţii, ziua sub formă de ploaie, iar seara şi noaptea predominant ninsoare.

Vântul avea intensificări temporare, cu rafale ce vor atinge 55 – 60 km/h, amplificând senzaţia de rece şi viscolind ninsoarea în a doua parte a intervalului.

 

CITEŞTE ŞI:

Autostrada Comarnic-Braşov ar putea primi finanţare de la BERD

Maximum 100 km de autostradă în 2020

Cea mai ieftină mașină electrică din lume: Ora R1

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AEB
Siguranţă rutieră

Eficiența sistemelor AEB în prevenirea coliziunilor din spate, confirmată de statistici

Sistemele avansate de asistență pentru șofer (ADAS) au devenit echipamente obligatorii pentru...

Codul Rutier
JuridicSiguranţă rutieră

Italia schimbă radical Codul Rutier. De la amenzi dictate de comportament la reguli stricte pentru motocicliști și pietoni

Guvernul italian a aprobat decretul legislativ care aduce o reformă profundă Codului...

Euro NCAP
Siguranţă rutieră

Euro NCAP recompensează prezența butoanelor fizice în testele din 2026

Butoanele fizice au generat o diferență majoră de punctaj în ultimele teste...

China
Industrie autoSiguranţă rutieră

Cum vor arăta mașinile din China începând din anul 2027?

Patru ministere și departamente guvernamentale din China au propus un set de...