E-Distribuție Muntenia
Home Finanţare Leasing operaţional Cine finanțează și administrează o mega-flotă pentru E-Distribuție Muntenia

Cine finanțează și administrează o mega-flotă pentru E-Distribuție Muntenia

E-Distribuție Muntenia a încheiat cu Arval și LeasePlan (companie preluată recent de ALD Automotive) un contract de leasing operațional pentru finanțarea și administrarea unei flote de autovehicule, valoarea contractului fiind de 16,7 milioane de euro.

Autovehiculele închiriate pe termen lung prin leasing operațional, inclusiv fleet management, vor fi distribuite și către sucusalele E-Distribuție Banat și E- Distribuție Dobrogea.

Potrivit anunțului publicat în SEAP de E-Distribuție Muntenia , acordul cadru prevede închirierea unui număr minim de 116 vehicule și a unuia maxim de 728 de vehicule, din care:

  • E- Distribuţie Muntenia: min: 116 buc, max: 277 buc;
  • E- Distribuţie Banat: min.77 buc, max: 239 buc;
  • E- Distribuţie Dobrogea: min: 58 buc, max: 212 buc.

În criteriul de atribuire, prețul a avut o pondere de 85%, termenul de livrare – 8%, rețeaua de service – 5%, iar reducerea impactului asupra mediului prin acșiuni de recuperare a deșeurilor specifice – 2%.

Achiziția a fost finanțată din fonduri proprii ale celor trei sucursale E-Distribuție.

Ce este leasingul operațional

Prin intermediul produsului de leasing operațional, o companie specializată pune la dispoziția firmelor mașinile de care acestea au nevoie pentru a-si derula activitatea, în schimbul achitării unei rate lunare, calculate în funcție de rulajul anual și de durata contractului.

Astfel, compania client plăteste doar pentru ceea ce utilizează, iar la finalul contractului returnează mașinile fără a-și mai asuma riscul de revânzare.

Pentru contractele de leasing operațional nu se solicită avans, sunt percepute chirii fixe pe întreaga perioadă de contract cu condiția ca parametrii (perioada și kilometraj) să rămânî constanți. Garanțiile suplimentare (depozite, bonuri la ordin, scrisori de bonitate) sunt solicitate în mod excepțional, în funcție de bonitatea companiei.

În plus, autovehiculele nu sunt înregistrate ca active în contabilitate, iar, la final, clienții nu trebuie să achite valoarea reziduală.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

A fost atribuit contractul pentru proiectarea Drumului Radial 4 Nord Expres

A fost deschisă circulația pe Pasajul Berceni

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ALD
Leasing operaţional

Noul brand ALD | LeasePlan va fi lansat până la sfârșitul anului 2023

ALD | LeasePlan va lansa un nou brand până la sfârșitul anului...

Arval Connect
Leasing operaţional

Arval Connect accelerează tranziția către electrificare

Leasingul operațional este o soluție eficientă pentru toate afacerile care au nevoie...

autonom
Leasing operaţional

În primele 6 luni, afacerile Autonom Service au urcat cu 46%, la 350,1 mil. lei

Autonom Services SA, cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, raportează...