berceni
Home Infrastructură A fost deschisă circulația pe Pasajul Berceni

A fost deschisă circulația pe Pasajul Berceni

Circulaţia pe Pasajul Berceni a fost deschisă, lucrările urmând să fie finalizate cel mai târziu luna viitoare, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Constructorul va continua să amenajeze zona de sub pasaj şi trebuie să finalizeze lucrările cel mai târziu luna viitoare. El va asigura şi managementul de trafic. După Pasajele Domneşti şi Olteniţei, Pasajul Berceni va contribui la fluidizarea circulaţiei din zona de sud a Municipiului Bucureşti.”, a precizat ministrul Transporturilor.

Potrivit acestuia, este eliminat astfel încă un punct care provoca ambuteiaje, la intersectarea la nivel a Centurii Capitalei (între Popeşti Leordeni şi Jilava) cu traseul Şoseaua Berceni (Bucureşti) – Comuna Berceni (DJ 401).

Pasajul Berceni, în lungime 2,4 km, a fost construit de Asocierea Trameco – Vahostav – Construcţii Erbaşu – Grafic Tends, câştigătoare a licitaţiei desfășurată în 2019. Lucrările au început însă în 2021, pentru că CNAIR nu finalizase procedurile de cadastrare și de expropiere a terenurilor.

Proiectul este parte componentă a lărgirii la 4 benzi a Centurii Rutiere a Municipiului Bucureşti Sud, între autostrada A2 (km 23+600) şi autostrada A1 (km 55+520)

Valoarea contractului a fost de 146 milioane de lei (fără TVA), echivalentul a 30,5 milioane euro (fără TVA), lucrarea fiind finanţată din fonduri europene nerambursabile.

Nodul rutier este unul denivelat, cu amenajarea unui sens giratoriu suspendat, care va fluidiza traficul, inclusiv pe cel feroviar din zonă. În ceea ce priveşte desfăşurarea investiţei pe DJ 401, amenajarea nodului rutier este pe o lungime de aproximativ 600 m care se termină cu un sens giratoriu pe direcţia Bucureşti şi aproximativ 650 m care se termină cu un sens giratoriu pe direcţia Berceni.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Podul suspendat de la Brăila va fi deschis la începutul lunii iulie

Autonom Lease înlocuiește 35% din flota Agricola Internațional

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...

Boița - Cornetu
Infrastructură

Autostrada Sibiu – Pitești. Pe secțiunea Boița – Cornetu pot fi realizate doar 45% dintre lucrări

Pe secțiunea 2 Boița – Cornetu, asocierea Mapa – Cengiz din Turcia...