Home Piaţa auto Chinezii de la Lynk & Co intră pe piața din România

Chinezii de la Lynk & Co intră pe piața din România

Compania Lynk & Co, parte a grupului chinez Geely, a anunțat că își extinde prezența în Europa. Primele piețe vizate sunt România și Grecia, dar în planul pe 2024 mai intră alte 10 piețe.

Marca deținută de grupul chinez Geely va avea în portofoliu 19 piețe europene. Pentru moment este prezentă în Suedia, Olanda, Belgia, Germania, Spania, Franța și Italia.

Conform celor de la Lynk & Co, „în 2024, Lynk & Co își va pune în aplicare strategia de creștere prin extinderea pe 12 noi piețe europene. Pentru această operațiune, Lynk & Co a desemnat SEEAG să acționeze ca importator și distribuitor pentru Europa de Sud-Est. SEEAG este un grup auto consacrat, cu zeci de ani de experiență în importul, distribuția, vânzarea cu ridicata și cu amănuntul de automobile și piese de schimb”.

Primele piețe vizate de această extindere sunt cele din România și Grecia. Însă vor urma, până la finalul lui 2024 și Slovenia, Croația, Bulgaria, Serbia, Bosnia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Kosovo, Albania și Moldova.

„Prin această lansare strategică ne vom extinde amprenta pe piața europeană, ne vom consolida brandul ca furnizor important de mobilitate flexibilă și, bineînțeles, vom livra mașini excelente. SEEAG este un jucător de renume în industrie, cu o infrastructură și operațiuni puternice, un partener ideal pentru aventura noastră în aceste noi teritorii”, a declarat Nicolas Lopez Appelgren, CEO al Lynk & Co.

Pentru început, Lynk & Co va comercializa în România un singur model, 01

Ca și în cele șapte piețe pe care deja activează, Lynk & Co va comercializa în România un singur model, 01, lansat în 2017. Acesta este un SUV cu sistem de propulsie plug-in hybrid (PHEV) care se poate deplasa strict pe baza motorului electric până la 75 km. Ulterior, odată ce vor fi omologate pentru Europa și alte modele ale mărcii disponibile acum doar pe piața din China, portofoliul de produse se va majora.

Ca și Polestar, Lynk & Co este o companie deținută de Geely și Volvo Cars, producătorul suedez fiind și el controlat de chinezii de la Geely. Marca își pune la dispoziția clienților singurul vehicul din portofoliul european, produs în China, prin sistem de finanțare care includ vânzarea completă, leasigul financiar dar și cel operațional.

SEEAG, grupul de companii care va susține extinderea mărcii în Europa de Sud Est, a fost fondat în 1991 ca importator în regiune al mărcilor Chrysler și Jeep. În 1993 a devenit reprezentantul coreenilor de la Kia, iar în 2022 al mărcii SsangYong. Din 2014, SEEAG a inclus în portofoliul său de produse și marca Volvo, parte a Zhejiang Geely Holding Group Co, iar din 2022 reprezintă întregul grup chinez în regiune.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Fernando Badia
BusinessMiscellaneaPiaţa auto

Fernando Badia, noul Head of Sales Europe and International la Volkswagen

Fernando Badia preia conducerea diviziei de Vânzări Europa și Internațional. El aduce...

Mercedes
Administrare floteAutoturismePiaţa autoTehnologie

Mercedes întoarce foaia. Ce se schimbă în viitoarele modele ale mărcii

Mercedes-Benz pregătește o schimbare importantă în filosofia de proiectare a habitaclurilor. Constructorul...

Jeep
AutoturismePiaţa auto

Episodul 2 al mini-seriei Jeep® Capability Stories

În cel de-al doilea episod al seriei Jeep® Capability Stories, explorarea continuă...

Marco Polo
MiscellaneaPiaţa autoVehicule comerciale uşoare

Marco Polo, mai mult confort, producție integrată și tehnologii noi pentru segmentul premium al vehiculelor recreaționale

Mercedes-Benz continuă dezvoltarea gamei dedicate vehiculelor recreaționale prin lansarea unei versiuni actualizate...