Cel mai performant motor electric din lume floteauto
Home Piaţa auto Flotă verde Cel mai performant motor electric din lume: 11,3 CP/kg! Secretele pe care le ascunde

Cel mai performant motor electric din lume: 11,3 CP/kg! Secretele pe care le ascunde

Cel mai performant motor electric din lume este montat pe hibridul McLaren Speedtail. Dezvoltă cea mai mare putere specifică printre motoarele electrice de stradă: 8,3 kW/kg!

McLaren Speedtail este unul dintre cele mai carismatice modele hyper-sport din peisajul actual. La prima vedere, o mare parte a exotismului se datorează designului aerodinamic, cu spatele alungit, care îi asigură stabilitate la viteze ridicate.

Iată cel mai performant motor pe benzină din lume!

De fapt, la fel de important este și sistemul unic de propulsie, care îi asigură o viteză maximă de 402 km/h și o accelerație 0-300 km/h în 12,8 secunde. Este un sistem hibrid, alcătuit dintr-un motor V8 de 4 litri împreună cu cel mai performant motor electric și cea mai avansată baterie din lume. Doar motorul pe benzină dezvoltă 747 CP, diferența până la cei 1.050 CP este suplinită de motorul electric.

Cel mai performant motor electric din lume floteauto

Ce are atât de special? Păi, în primul rând, este foarte ușor pentru puterea pe care o produce. De fapt, este motorul electric cu cea mai mare putere specifică din lume, 8,3 kW/kg, adică dublul puterii dezvoltate de un motor de autoturism sport. A fost inspirat din motoarele de Formula E și dezvoltat de inginerii diviziei McLaren Applied, departament care se ocupă de telemetrie, electrificare și control și care a realizat dispozitivele de control și gestionare a puterii furnizate de baterii, pentru a suplini performanțele motorului fără a le aplica acestora curenți mari de descărcare.

Cel mai performant motor electric din lume floteauto

Acesta este cel mai puternic diesel din lume!

Apropo de baterii, acestea sunt formate… dintr-o singură celulă de formă cilindrică! Pachetul are capacitatea incredibilă de 1,647 kWh (conform datelor producătorului), reușind să ”înghesuie” 5,2 kWh/kg, adică de patru ori mai mult decât bateria lui McLaren P1!

McLaren Speedtail floteauto

Un calcul simplu ne indică o greutate a bateriei de 317 g, însă, deși cifrele au fost comunicate oficial, greutatea pare atât de mică, încât recomandăm ”consumarea” lor cu precauție. Bateria se încarcă atât de la decelerări, cât și wireless, pentru că McLaren a plasat un sistem de încărcare fără cablu sub zona frontală a lui Speedtail. Nu e de mirare că nebunia asta costă aproape 2 milioane de euro!

via McLaren

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Calitatea germană
Analize de piațăFlotă verde

”Calitatea germană” nu mai inspiră încredere în cazul mașinilor electrice? Sondaj

Deși eticheta „Fabricat în Germania” rămâne un argument solid de vânzare a...

flotelor
Flotă verde

Prețurile ridicate la carburanți accelerează tranziția flotelor către electrificare

Creșterea abruptă a prețurilor la carburanți începe să influențeze direct deciziile de...

Leapmotor
AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Leapmotor, creștere semnificativă în T1

Consacrat drept brandul nr. 1 în rândul start-up-urilor EV în 2025, Leapmotor...

AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Leapmotor B03X, primul model al mărcii construit pe noua platformă A

Leapmotor marchează un pas important în extinderea globală prin lansarea pe piața...