ABB
Home Piaţa auto Flotă verde ABB a furnizat stația de încărcare electrică cu numărul 1.000.0000

ABB a furnizat stația de încărcare electrică cu numărul 1.000.0000

Compania elvețiano-suedeză ABB, producător de echipamente electrice și industriale, a devenit un jucător cheie în furnizarea de stații de încărcare pentru mașini ”verzi”, livrând deja un milion de unități până la începutul acestui an.

Cu mai bine de zece ani în urmă, compania a creat subsidiara ABB E-mobility, prezentă astăzi pe aproape 80 de piețe și dedicată soluțiilor de încărcare pentru vehicule electrificate, cu puteri cuprinse între 50 kW și 360 kW.

La începutul anului 2023, compania a anunțat că a furnizat încărcătorul pentru vehicule electrice cu numărul 1.000.000. „De la producția în 2010 a primului încărcător de 50 kW pentru Uniunea Europeană și până la lansarea terminalului Terra 360, capabil să ofere 100 km de autonomie în mai puțin de trei minute, ABB E-mobility nu a încetat să dezvolte inovațiile necesare pentru a crea un viitor al mobilității cu emisii zero”, a precizat Frank Mühlon, Managing Director al ABB E-mobility.

În ultimii doi ani, ABB și-a dublat capacitatea de producție, în special ca urmare a demarării producției la uzina din Valdarno (Italia). Potrivit companiei, în această fabrică de 16.000 mp, un încărcător rapid DC este produs la fiecare 20 de minute, datorită celor șapte linii de producție care funcționează în paralel.

La începutul anului, o nouă fabrică a fost deschisă și în Statele Unite, unde sunt produse aproximativ 10.000 de încărcătoare pe an, dedicate alimentării cu energie electrică a mașinilor din spațiile publice, a autobuzelor școlare și a flotelor companiilor.

Porsche preia un pachet de acțiuni la ABB

Cu ocazia unui apel de finanțare de aproape 330 de milioane de euro pentru E-Mobility, producătorul german de automobile Porsche a intrat în acționariatul ABB. Constructorul auto intenționează să comercializeze, până în 2030, 4 vehicule cu emisii zero din 5 produse.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Licitație pentru Drumul Expres dintre Cluj și Autostrada A3 Transilvania

Universitatea din Graz: Mașinile hibride plug-in poluează mai mult decât arată testele

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Stellantis
Industrie auto

Leapmotor B10 intră pe liniile de producție ale Stellantis din Spania

Stellantis și Leapmotor au început oficial producția de serie a modelului Leapmotor...

dacia
CompaniiIndustrie auto

Miniștrii propuși ai Economiei și Energiei merg de urgență la Dacia

Miniștrii propuși Daniel Zamfir (Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism) și Dumitru Chisăliță...

bmw
Industrie auto

Grupul BMW dă startul producției de baterii de înaltă tensiune în China

Grupul BMW a început producția de serie a bateriilor sale de înaltă...

tesla
Industrie auto

Planurile Tesla pentru extinderea uzinei din Germania prind contur

Planurile privind extinderea uzinei deținute de Tesla în localitatea germană Grünheide, aflată...