autonom
Home Finanţare Leasing operaţional Companiile de leasing operaţional au înmatriculat 9.400 de autovehicule în primele 9 luni

Companiile de leasing operaţional au înmatriculat 9.400 de autovehicule în primele 9 luni

Piaţa de leasing operaţional a depăşit nivelul de 57.000 de unităţi în administrare la finalul trimestrului III al anului, cu aproximativ 1.700 de autovehicule mai mult faţă de finalul lui 2015 şi în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În perioada ianuarie-septembrie a acestui an au fost înmatriculate aproximativ 9.400 de autovehicule de către companiile de leasing operaţional, adică 12% din totalul înmatriculărilor noi (79.000 de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare).

„Piaţa de leasing operaţional a atins un nivel de maturitate, care se reflectă şi în procentajul de creştere, mai degrabă moderat, în comparaţie cu evoluţiile din anii trecuţi. În acelaşi timp, beneficiarii serviciilor de leasing operaţional au înţeles că maximul de eficientizare a administrării flotelor se obţine utilizând produsul complet (full service), fapt reflectat de cota acestuia în portofoliul firmelor de leasing, care a crescut în ultimul an cu 5% ajungând la peste 73%. Pornind de la această tendinţa, ne dorim ca tot mai multe companii româneşti să apeleze la acest mod de achiziţie şi exploatare a parcului auto”, au subliniat reprezentanţii Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional – ASLO.

Conform datelor centralizate de ASLO, în topul primelor 5 companii membre intră: LeasePlan România, Arval Service Lease România, ALD Automotive, Porsche Mobility şi RCI Finanţare România.

Membrii asociaţiei reprezintă peste 98% din total piaţă. Structura portofoliului (la nivel de asociaţie) este alcatuită din servicii complete de leasing operaţional (finanţare şi management de flote) cu o cotă de 73%, urmate de management de flote 18%, restul reprezentând leasing operaţional fără servicii de administrare.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

inspecția vehiculelor
Leasing operaţional

Industria de leasing din Marea Britanie folosește IA pentru inspecția vehiculelor la final de contract

Managerii de flote auto și șoferii mașinilor de companie își pot evalua...

vehicul
Leasing operaţional

Ghidul leasingului operațional: Soluții de mobilitate și avantaje fiscale

Leasingul operațional reprezintă o soluție modernă de mobilitate și finanțare pe termen...

Arval Car Sharing
CompaniiLeasing operaţional

Comisia Europeană a autorizat preluarea Athlon, deținută de Mercedes, de către gigantul Arval

Comisia Europeană a autorizat preluarea controlului unic asupra companiei de leasing Athlon...

leasing operațional
Fonduri publiceLeasing operaţional

Flotă de autoturisme în leasing operațional pentru Cancelaria Prim-Ministrului

Cancelaria Prim-Ministrului a lansat licitația pentru atribuirea unui contract de furnizare a...