mașini
Home Piaţa auto Industrie auto Europa produce tot mai puține mașini și importă tot mai multe. China doboară recorduri la export

Europa produce tot mai puține mașini și importă tot mai multe. China doboară recorduri la export

Cel mai recent Raport economic și de piață publicat de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), care centralizează datele privind vânzările, producția și schimburile comerciale din sectorul auto la nivel european și global, trage un semnal de alarmă asupra faptului că producția de mașini din Uniunea Europeană continuă să slăbească. În prima jumătate a anului, volumul producției din UE a scăzut cu 0,4%, în timp ce importurile din China au cunoscut un adevărat boom.

Beijingul a raportat cifre record pentru luna octombrie, valoarea totală a exporturilor atingând pragul de 1 trilion de euro. Cu un ritm de aproximativ 1 milion de autoturisme exportate lunar, circa 15% dintre acestea iau calea Europei, potrivit datelor furnizate de Asociația Chineză a Autoturismelor (CPCA). De altfel, perioada 2025-2026 marchează o premieră istorică, Uniunea Europeană importând din China mai multe mașini decât a reușit să exporte pe piața chineză.

Unde se produce în Europa

Germania își menține poziția de lider absolut și rămâne principalul centru de producție de pe continent, controlând 20% din vânzările de mașini din UE. Topul este completat de Spania (12%) și Republica Cehă (10%).

Per ansamblu, mașinile asamblate în fabricile din UE au coborât la un minim istoric, reprezentând doar 68% din totalul vânzărilor interne din blocul comunitar, în timp ce cota de piață a Chinei a urcat la 9%. Totodată, ponderea mașinilor produse în UE și vândute pe piețele externe a scăzut la 32,4%, coborând sub pragul tradițional de o treime, menținut constant în anii precedenți.

Importurile europene au înregistrat un avans de 15,6% ca valoare și de 16,1% ca volum. În oglindă, exporturile UE s-au contractat cu 12% (ca valoare) și cu 5,9% (ca volum). Acest dezechilibru a topit excedentul comercial al UE cu 34,2%, acesta coborând la 28,7 miliarde de euro.

Această ofensivă a importurilor a fost condusă, în mod evident, de China, valoarea vehiculelor chinezești intrate în UE urcând cu 70,5%, până la 10,5 miliarde de euro și depășind un volum de 700.000 de unități. În același timp, livrările europene către piețele-cheie s-au diminuat, în special cele către SUA și Turcia. Chiar și în acest context, axa SUA – Marea Britanie rămâne vitală pentru constructorii europeni, absorbind cumulat 48% din valoarea totală a exporturilor auto din UE.

Piața vehiculelor comerciale și balanța comercială

O notă de optimism vine din sectorul vehiculelor comerciale din Europa, unde înmatriculările de utilitare au crescut cu 1,9%, cele de camioane cu 9,8%, iar cele de autobuze cu 22,7%. Pentru anul 2026, prognozele ACEA indică o creștere moderată a producției europene pe toate cele trei segmente de vehicule comerciale. În primele șase luni, producția de furgonete (utilitare ușoare) a avansat cu 0,2%, în timp ce producția de camioane a urcat cu 1,5%, iar cea de autobuze cu 2,7%.

Balanța comercială din acest sector arată însă evoluții contrastante. Excedentul comercial generat de utilitare a crescut cu 12%, ajungând la 823 de milioane de euro. În schimb, excedentul comercial de pe segmentul camioanelor a scăzut cu 9,1%, iar deficitul comercial pe piața autobuzelor s-a adâncit, atingând 1,7 miliarde de euro.

Contextul auto global

La nivel mondial, producția de automobile a scăzut cu 1% în prima jumătate a anului 2026, coborând la un total de 37,6 milioane de unități. Declinul a fost dictat în primul rând de China, a cărei producție s-a contractat pentru prima dată după anul 2020 (-5,8%), ca urmare a unei prăbușiri severe a cererii interne, care a scăzut cu nu mai puțin de 23,2%.

Încetinirea a afectat aproape toate piețele auto internaționale, volumul total al înmatriculărilor de mașini noi scăzând cu 4,9%, până la 35,7 miiioane de unități. Cu toate acestea, în timp ce Asia a înregistrat un regres de 11%, înmatriculările din Uniunea Europeană au sfidat tendința globală și au crescut cu 5,7%.

Cea mai dinamică regiune a lumii a fost America de Sud, unde înmatriculările au înregistrat un salt de 16,9%, performanță propulsată în mare parte de evoluția spectaculoasă a pieței din Brazilia (+22,8%).

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Pactul franco-german privind emisiile auto din 2035, respins de o parte din statele UE

 

Tot mai mulți români aleg să cumpere online asigurări în rate prin tbi bank

 

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

stellantis
Industrie auto

Stellantis vinde uzina Brampton din Canada către compania militară Roshel

Grupul auto Stellantis a semnat un acord pentru vânzarea uzinei sale de...

BYD
Industrie auto

BYD analizează posibilitatea construirii unei fabrici de baterii în Portugalia

BYD ia în calcul construcția unei fabrici de baterii în Portugalia, o...

industria auto
FinanciarIndustrie auto

Pachetul de sprijin fiscal și investițional pentru industria auto, sector în care România este pe locul 7 în Uniunea Europeană

Industria auto rămâne un pilon central al economiei românești, generând o cifră...

constructorii auto
Industrie auto

Miza de 32 mld. dolari: Constructorii auto germani își mută producția în SUA din cauza taxelor vamale

În timp ce piețele europene traversează o perioadă de incertitudine, marii constructori...