Advertisement

Săptămâna de muncă de 4 zile
Home Miscellanea Business Doar un angajat din 10 vrea să revină la birou. Sondaj PwC

Doar un angajat din 10 vrea să revină la birou. Sondaj PwC

Aproape jumătate dintre angajaţi (48%) consideră că angajările tradiţionale nu vor mai exista şi că abilităţile vor fi „vândute” pe termen scurt companiilor care au nevoie de acestea, în timp ce doar unu din zece salariaţi (9%) care lucrează de la distanţă vrea să se întoarcă la birou, arată rezultatele unui sondaj realizat de PwC.

Cercetarea „Hopes and fears 2021” relevă, totodată, faptul că 56% dintre respondenţi sunt de părere că puţini oameni vor mai avea un loc de muncă stabil, pe termen lung, în viitor.

De asemenea, aproximativ trei sferturi (72%) din totalul persoanelor chestionate preferă un mix între telemuncă şi mersul la birou, însă 9% ar dori să revină la birou cu program complet.

În acelaşi timp, 44% dintre angajaţi ar fi de acord să-şi lase angajatorul să folosească tehnologia pentru a le monitoriza performanţa la locul de muncă, inclusiv senzori şi dispozitive (de exemplu, telefoanele sau ceasurile smart). Cu toate acestea, 41% spun că nu ar merge atât de departe încât să le permită angajatorilor accesul la datele personale, inclusiv profilurile din reţelele sociale.

Potrivit sondajului citat, 60% dintre cei intervievaţi se tem de automatizarea locurilor de muncă, iar 39% cred că locurile lor de muncă vor fi „depăşite” peste cinci ani.

Pe de altă parte, peste trei sferturi dintre angajaţi (77%) se simt pregătiţi să înveţe noi abilităţi sau să se reprofileze, în timp ce 49% ar dori să-şi înfiinţeze propria afacere.

În plus, 50% din eşantionul de salariaţi chestionaţi afirmă că s-au confruntat cu discriminarea la locul de muncă, ceea ce i-a determinat să renunţe la avansarea în carieră sau la formarea profesională, 13% declară că pierd oportunităţile din cauza etniei şi 14% că au suferit discriminări pe motive de gen, femeile fiind de două ori mai afectate decât bărbaţii.

Trei sferturi dintre lucrătorii la nivel global (75%) spun că şi-ar dori să lucreze pentru o organizaţie care va aduce o „contribuţie pozitivă la societate”, dar 54% susţin că, dacă ar fi obligaţi să aleagă, ar prefera un loc de muncă care le-ar permite „să-şi maximizeze veniturile” în locul unuia care „face diferenţa” (46%).

Sondajul PwC a fost realizat în rândul a 32.500 de angajaţi, la nivel global.

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.

 

CITEȘTE ȘI:

Topul asigurătorilor RCA în 2020. City Insurance, liderul pieței

Producţia Dacia şi Ford s-ar putea opri în continuare, pe fondul crizei de semiconductori. Analiză XTB

Patru noi localități din Ilfov au intrat în carantină – Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov şi Ştefăneştii de Jos

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

volvo
Business

Volvo renunță la planul de a vinde numai vehicule electrice din 2030

Compania auto Volvo a anunțat că și-a abandonat obiectivul de a produce...

MOL
Business

MOL a început să producă hidrogen verde în cea mai mare fabrică din regiune

La rafinăria MOL din Százhalombatta a început producția în cea mai mare...

Chrysler
Business

Stellantis refuză să vândă Chrysler strănepotului fondatorului mărcii

Strănepotul fondatorului Chrysler l-a contactat pe șeful Stellantis pentru a-și exprima nemulțumirea...

BYD
BusinessIndustrie auto

BYD vrea să fie un producător „european”. Care este strategia?

Producătorul chinez de vehicule electrice BYD vrea să cucerească Europa și intenționează...