Schengen
Home Administrare flote Juridic Statele membre ar putea înăspri restricțiile la frontiere pentru persoanele din afara UE

Statele membre ar putea înăspri restricțiile la frontiere pentru persoanele din afara UE

Statele membre UE au convenit să înăsprească restricţiile la frontiere pentru persoanele care intră în spaţiul blocului comunitar, între care prezentarea unei dovezi privind testul negativ Covid care să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecare, relatează agenția de presă dpa.

Această cerinţă se va aplica şi persoanelor care intră în UE în cadrul unor deplasări considerate esenţiale, cum ar fi urgenţe de familie sau urgenţe profesionale.

Călătoriile neesenţiale sunt deja în marte parte interzise, cu excepţii în cazul cetăţenilor UE sau al membrilor familiilor acestora.

În cazul în care testele Covid înainte de plecare nu sunt posibile, călătorilor ar trebui să li se permită să efectueze astfel de teste la intrarea în blocul comunitar, conform recomandării.

Această recomandare, care mai trebuie adoptată în scris, nu are caracter obligatoriu. Revine statelor membre să elaboreze propriile reglementări la frontiere.

Până în prezent, numeroase ţări cer deja teste Covid înainte de plecare, între care Olanda şi Franţa.

Conform recomandărilor, pentru regiunile unde au fost depistate noi variante de coronavirus, statele membre ar urma să impună carantină obligatorie şi teste suplimentare la sosire, conform recomandărilor.

 

CITEȘTE ȘI:

Tesla va primi o subvenție de 1 mld. euro pentru uzina de baterii din Germania

FORT: Decontarea directă va scumpi necontrolat nivelul asigurării RCA

Generali are cel mai mare procent de dosare de daună RCA plătite

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

electrificarea flotelor
Flotă verdeJuridic

Reglementările, mai degrabă decât cererea, accelerează electrificarea flotelelor

Reglementările europene, în special setul de reguli Corporate Average Fuel Economy (CAFE),...

Pachetul Auto
Juridic

Compromis major în Parlamentul European. Noile propuneri privind Pachetul Auto

Un compromis privind Pachetul Auto prinde contur în Parlamentul European, conform căruia...

toyota
Juridic

Made in Europe: Toyota respinge o preferință europeană care ar exclude Japonia și Turcia

În timp ce Franța și Germania au ajuns recent la un compromis...

rutiere
Juridic

De luni, noul sediu al ghișeelor Brigăzii Rutiere București se deschide la Hala Laminor

De luni, noul sediu al ghișeelor de relații cu publicul din cadrul...