Advertisement

dacia
Home Piaţa auto În 2020, Dacia a înmatriculat peste 47.000 de vehicule în România

În 2020, Dacia a înmatriculat peste 47.000 de vehicule în România

Anul trecut, Dacia a înmatriculat în România un număr de 47.380 de vehicule noi, inclusiv cele 5.024 de vehicule livrate Poliţiei Române, cota de piaţă majorându-se la 32,4% de la 30% în 2019, a anunțat compania.

Pentru al zecelea an consecutiv, podiumul celor mai vândute autoturisme din România a fost ocupat şi în 2020 de trio-ul Logan, Duster, Sandero, fiecare dintre acestea înregistrând şi o creştere a cotei lor în segmentul respectiv de piaţă.

Astfel, Logan a rămas cel mai popular model de pe piaţa autohtonă, cu 18.627 unităţi comercializate, iar versiunea Stepway, lansată în urmă cu doar un an, a reprezentat aproape un sfert din totalul înmatriculărilor Logan.

De asemenea, Duster a reuşit performanţa de a depăşi volumele de înmatriculări din anul precedent (12.161 unităţi în 2020, faţă de 11.736 unităţi în 2019), consolidându-şi poziţia de lider autoritar al segmentului SUV din România.

În mod similar, Sandero (cu 9.420 de unităţi înmatriculate) a înregistrat o creştere de peste 1% a cotei sale în segmentul B-Hatch. În acest context, mai mult de 90% din vânzările modelului Sandero au fost reprezentate de versiunea Stepway.

„Rezultatele înregistrate atât Logan cât şi de Sandero (cu versiunea Stepway) sunt cu atât mai remarcabile, cu cât ambele se află la sfârşitul carierei. Ştafeta lor este preluată de la sfârşitul anului trecut de o nouă generaţie de modele care aduce progrese majore în materie de design, echipare şi calitate percepută. Noile modele Logan şi Sandero au fost recompensate recent cu titlul „Maşina Anului 2021 în România”, menţionează constructorul auto.

În ceea ce priveşte vânzările totale ale mărcii Dacia (România, plus pieţele internaţionale), acestea au atins, anul trecut, 520.765 de unităţi, din care în Europa (statele UE + EFTA) au fost comercializate 385.674 de autovehicule.

 

CITEȘTE ȘI:

CNAIR a lansat licitația pentru ecologizarea unei zone contaminate de pe Autostrada Braşov – Cluj – Borş

Ford închide trei fabrici din Brazilia pe fondul pandemiei Covid-19

Starea de alertă ar putea fi prelungită cu încă 30 de zile, începând cu 13 ianuarie

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

înmatriculările de autoturisme noi
Piaţa auto

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 23% în luna august

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 23% în luna august a...

Piaţa auto

Premiera europeană pentru automobilele Kia PBV la salonul auto IAA Hanovra 2024

Pentru prima dată, Kia participă la salonul auto IAA din Hanovra, desfășurat...

Piaţa auto

AutoExpert Media va reprezenta România în juriul Car of the Year

După aproape 20 de ani de absență, România va fi din nou...

Piaţa auto

Leapmotor International a început să exporte mașini electrice din China în Europa

Leapmotor International, o societate mixtă 51/49 Stellantis-Leapmotor, a început să exporte mașini...