rompetrol
Home Administrare flote Carburanţi KMG Rompetrol Development investeşte 8,3 mil. dolari în benzinăriile din România

KMG Rompetrol Development investeşte 8,3 mil. dolari în benzinăriile din România

KMG Rompetrol Development, vehiculul investiţional al Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român, intenţionează să finalizeze, până la finalul anului, investiţii de 8,3 milioane dolari.

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român şi-a propus să atingă în următorii 5 ani o reţea de 84 benzinării în România (achiziţia şi modernizarea de staţii existente, construcţia de noi staţii), care vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuţie, construcţie) şi peste 1.200 parteneri comerciali.

„Fondul de Investiţii a aprobat în februarie două proiecte majore – construcţia unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia şi dezvoltarea unei reţele de benzinării pe plan local. Prin eforturile susţinute din partea celor doi unici acţionari (SAPE şi KMG International) am reuşit să atingem şi să operăm în prezent un număr de 20 de benzinării, iar până la finele anului ne-am propus să finalizăm alte 6 staţii şi să începem lucrările la alte 4 unităţi”, a afirmat Iskander Abdibaitov, directorul general al Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român.

Fondul a inaugurat, marţi, o nouă benzinărie în judeţul Timiş, o investiţie de circa 1,3 milioane de dolari, care asigură crearea a 16 noi locuri de muncă. Staţia este situată în localitatea Ghiroda, un nod important pentru traficul rutier din regiune – legătura cu aeroportul şi centura Timişoarei, autostrada A1, dar şi cu drumul european E70 spre Lugoj.

Recent, a mai deschis o altă unitate în localitatea Târgu Mureş,

În prezent, fondul, prin vehiculul investiţional (SPV) KMG Rompetrol Development, deţine 20 de benzinării sub brandul Rompetrol, care comercializează exclusiv gama de carburanţi auto Efix produşi de rafinăria Petromidia Năvodari.

În cele 20 de benzinării au fos create 320 de locuri de muncă, iar printre facilităţile oferite de acestea se numără skid gaz petrolier lichefiat auto (5 unităţi), dispozitiv alimentare AdBlue (7 unităţi), puncte de încărcare electrică – serviciu oferit gratuit (6 unităţi) şi o unitate cu spălătorie auto.

Petromidia Năvodari este parte a Rompetrol Rafinare – ce operează şi rafinăria Vega Ploieşti şi divizia de petrochimie, fiind deţinută în principal de KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

 

CITEŞTE ŞI:

Supraacciza la carburanţi, eliminată de Comisia de Buget-Finanţe

Automobilele electrice, afectate de producția de litiu

Zilnic, pe drumurile din România se produc 24 de accidente grave

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorină
Carburanţi

Adrian Negrescu: Reducerea accizei la motorină este semnificativă pentru companiile cu flote

Reducerea temporară cu 20% a accizei la motorină reprezintă o măsură importantă...

acciza la motorină
Carburanţi

În perioada 16 – 31 august, acciza la motorină va fi redusă cu 20%. Explicațiile ministrului Finanțelor

În perioada 16-31 august 2026, acciza la motorină va fi redusă temporar...

motorina
Carburanţi

România, pe primul loc în Europa la scumpirea motorinei

România a devenit campioana europeană a scumpirii motorinei, arată o analiză realizată...

motorina
Carburanţi

FORT: ”Motorina din România a ajuns la prețuri istorice. Oare unde se duc aceste profituri excesive?”

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a avertizat, luni, că, în timp...