mărfuri
Home Administrare flote Juridic Proiect de lege pentru introducerea cursurilor de condus defensiv în companii

Proiect de lege pentru introducerea cursurilor de condus defensiv în companii

Parlamentul va dezbate un proiect de lege ce vizează introducerea cursurilor de condus defensiv pentru şoferii din cadrul companiilor publice sau private.

Proiectul de lege iniţiat de deputaţii Mircea Drăghici şi Alfred Simonis ar urma să modifice Codu Rutier (Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice) prin introducerea de cursuri de pilotaj defensiv pentru creşterea siguranţei pe drumurile publice şi reducerea riscului de accidente auto.

Este introdus astfel în legislaţia românească conceptul de „conducere defensivă”. Potrivit iniţiatorilor, acest concept este practicat la scară largă în Uniunea Europeană, state precum Suedia, Olanda, Marea Britanie, Luxemburg sau Franţa având, deja, implementate programe obligatorii de instruire profesională permanentă a conducătorilor auto în vederea conducerii defensive.

Pilotajul defensiv presupune educarea şoferului pentru înţelegerea modului în care maşina se poate comporta în anumite situaţii pentru a putea reacţiona adecvat. Cei care vor face aceste cursuri, de exemplu, vor avea cunoştinţele de bază pentru a şti cum pot preveni situaţiile periculoase în trafic, cum se controlează un derapaj, cum pot acţiona în caz de răsturnare cu maşina, cum se pot elibera din habitaclul unei maşini răsturnate sau cum pot scoate pasagerii dintr-o maşină răsturnată şi avariată pentru a le acorda primul ajutor.

 

Citiţi articolul integral pe www.zero-accidente.ro

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Lucian Bode propune relaxarea condiţiilor de autorizare a instructorilor auto

Municipiul Galaţi va avea şi Variantă de Ocolire, şi Şosea de Centură

Autostrada Sibiu – Piteşti va costa 1,3 mld. euro. Când va fi gata

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

austria
Siguranţă rutieră

Austria modifică radical amenzile rutiere. Lista completă a noilor tarife

Austria va implementa o reformă majoră a sistemului de amenzi rutiere începând...

școală
Siguranţă rutieră

Înapoi la școală! Totul despre transportul în siguranță al elevilor

Din această săptămână, școlarii din întreaga Românie s-au întors la cursuri, iar,...

SUA
Juridic

Producătorii auto din SUA pun presiune pentru interzicerea totală a mașinilor chinezești

Lobby-ul auto american, din care fac parte marii constructori globali, solicită de...

Stellantis
FinanciarJuridic

Dieselgate: Stellantis trimis în judecată la Paris pentru înșelăciune agravată. Ce sancțiuni riscă?

Fiat Chrysler Automobiles (FCA), integrat în prezent în grupul Stellantis, a fost...