OMV-Petrom
Home Administrare flote Carburanţi OMV Petrom vrea să preia staţiile Art Petrol

OMV Petrom vrea să preia staţiile Art Petrol

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care OMV Petrom Marketing SRL preia staţiile de distribuţie carburanţi deţinute de compania Art Petrol SRL.

Parte a segmentului Downstream Oil din cadrul grupului OMV Petrom, OMV Petrom Marketing opera, la sfârşitul anului 2018, o reţea de 794 de staţii de distribuţie pe piaţa regională a carburanţilor, sub două mărci, OMV şi Petrom, acoperind România (564 de staţii), Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia şi oferind o gamă completă de produse şi servicii.

De asemenea, OMV Petrom Marketing activează şi pe segmentul vânzărilor cu
ridicata de produse petroliere, deservind o gamă largă de clienţi industriali.

Art Petrol SRL deţine opt staţii de distribuţie localizate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Argeş.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Instituţia va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

 

CITEŞTE ŞI:

Fonduri europene pentru Podul de la Brăila

Se schimbă prioritatea pe sensul giratoriu de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă

MAE pregăteşte o nouă licitaţie pentru 50 de maşini

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

motorină
Carburanţi

Adrian Negrescu: Reducerea accizei la motorină este semnificativă pentru companiile cu flote

Reducerea temporară cu 20% a accizei la motorină reprezintă o măsură importantă...

acciza la motorină
Carburanţi

În perioada 16 – 31 august, acciza la motorină va fi redusă cu 20%. Explicațiile ministrului Finanțelor

În perioada 16-31 august 2026, acciza la motorină va fi redusă temporar...

motorina
Carburanţi

România, pe primul loc în Europa la scumpirea motorinei

România a devenit campioana europeană a scumpirii motorinei, arată o analiză realizată...

motorina
Carburanţi

FORT: ”Motorina din România a ajuns la prețuri istorice. Oare unde se duc aceste profituri excesive?”

Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a avertizat, luni, că, în timp...