Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a încheiat, cu compania Meridian Enterprise Leasing, un contract de leasing operaţional pentru utilizarea a 42 de autoturisme.
Contractul, cu o valoare de 1,6 milioane de lei (fără TVA) şi o durată de 32 de luni, este finanţat din fonduri europene, maşinile fiind destinate derulării proiectului „INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidenţele Serviciului Public de Ocupare”.
În urma licitaţiei organizate, ANOFM a desemnat drept câştigătoare compania Meridian Enterprise Leasing. Instituţia a primit trei oferte, în criteriul de atribuire a contractului preţul având o pondere de 95%, iar termenul de livrare, de 5%.
Ofertanţii au trebuit să demonstreze că au realizat livrări de autoturisme în cel mult ultimii 3 ani până la data limită de depunere a ofertelor, adaugând totodată lista principalelor livrări de autoturisme efectuate în această perioadă, cu indicarea valorilor, datelor şi a beneficiarilor publici sau privaţi.
CITEŞTE ŞI
Cât costă e-vigneta în Bulgaria şi sancţiunile pentru lipsa ei
Restricţii de circulaţie în perioada sărbătorilor pascale
În România, piaţa platformelor tip Uber este de aproape 1,6 mld. lei
Managerii de flote auto și șoferii mașinilor de companie își pot evalua...
•Ada Ștefan11 august 2026Leasingul operațional reprezintă o soluție modernă de mobilitate și finanțare pe termen...
•Flote Auto11 august 2026Comisia Europeană a autorizat preluarea controlului unic asupra companiei de leasing Athlon...
•Ada Ștefan29 iulie 2026Cancelaria Prim-Ministrului a lansat licitația pentru atribuirea unui contract de furnizare a...
•Ada Ștefan22 iunie 2026
Comentați?