Advertisement

mol
Home Miscellanea Business 40 de staţii pentru masini “verzi”

40 de staţii pentru masini “verzi”

E.ON şi MOL vor dezvolta, în România, o reţea naţională de 40 de staţii de încărcare a vehiculelor electrice, investiţia, care va începe în acest an şi se va încheia în 2020, fiind susţinută cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene.

Prin intermediul proiectului NEXT-E vor fi instalate 222 de staţii standard de încărcare rapidă (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultrarapidă (150-350 kW), creându-se astfel o infrastructură esenţială pentru încărcarea vehiculelor electrice în Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia şi România.

Comisia Europeană a anunţat, în data de 23 iunie, că proiectul NEXT-E a fost selectat pentru a primi fonduri prin intermediul Mecanismului pentru interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF), cu o cofinanţare recomandată de 18,84 milioane euro, acesta reprezentând un grant pentru a susţine dezvoltarea unei reţele de încărcare a vehiculelor
electrice.

Consorţiul este alcătuit din companiile din cadrul Grupului E.ON (Zapadoslovenská energetika
din Slovacia, E.ON Czech Republic, E.ON Hungary, E.ON România), companiile din cadrul Grupului MOL (reprezentate de filialele din toate cele 6 ţări participante), Hrvatska elekropriveda din Croaţia, PETROL (din Slovenia şi Croaţia), Nissan şi BMW.

În Romania vor fi instalate, în cadrul acestui proiect, 40 staţii de încărcare rapidă a vehiculelor electrice. Un număr de 19 staţii vor fi instalate de către E.ON Energie România, care va susţine această investiţie printr-o finanţare nerambursabilă din fonduri europene, în valoare de peste 1 milion de euro. Alte 21 de staţii vor fi instalate de către partenerul MOL România.

Staţiile de încărcare rapidă vor fi amplasate în perimetrele unităţilor din reţeaua de distribuţie a carburanţilor operată de compania MOL şi vor urmări acoperirea unor puncte importante de pe traseul a trei rute de transport rutier: Arad-Bucureşti-Constanţa (culoar IV pan-european), Sebeş-Târgu Mureş-Iaşi şi Suceava-Bucureşti-Giurgiu (parţial culoar IX pan-european).

În cadrul proiectului se va realiza şi un studiu complex de piaţă pe partea de e-mobilitate, care va indica cea mai bună strategie şi cele mai eficiente abordări, din punct de vedere al costurilor, a infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice şi a prestării de servicii, în vederea impulsionării utilizării de vehicule electrice în regiune, conectând astfel ţările din Europa de Vest cu cele din zona de coeziune a proiectului şi transformând conducerea unei maşini într-o experienţă confortabilă, bazată 100% pe electricitate. Planurile detaliate de reţea şi studiile vor fi urmate de un proiect-pilot în două etape, care va include montarea de încărcătoare rapide şi de încărcătoare ultrarapide, care vor rezulta într-un plan final de implementare la nivel regional a vehiculelor electrice şi într-un plan etapizat. Activităţile aferente proiectului au început în 2017, prin lansarea unor activităţi cu întindere pe mai mulţi ani, fiind planificate a se încheia până la 31 decembrie 2020.

În paralel, separat faţă de proiectul NEXT-E, E.ON România a instalat deja mai multe staţii de încărcare a autovehiculelor electrice şi a început un program de completare a propriei flote cu maşini cu emisii zero, dând astfel comunităţii şi autorităţilor locale un puternic semnal legat de preocupările sale privind reducerea poluării. Mai exact, în acest an au fost instalate 7 staţii de încărcare, dintre care trei sunt funcţionale la sediile E.ON din Iaşi, Târgu Mureş şi Bucureşti, iar celelalte patru în Iaşi, în locaţii ale unui dealer auto şi la Universitatea Tehnică.

Totodată, un număr de trei autovehicule electrice VW au intrat recent în flota companiei.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

carlos tavares
BusinessIndustrie auto

Demisia surpriză a lui Carlos Tavares de la conducerea Stellantis

Carlos Tavares și-a prezentat demisia din funcția de director general al Stellantis,...

gaze cu efect de seră
Business

EY Global Climate Action Barometer: Eșec generalizat în asumarea de angajamente privind emisiile de gaze cu efect de seră

Neimplementarea de planuri de acțiune și neasumarea de angajamente financiare de către...

afacerile din transporturi
BusinessTransporturi

Afacerile din transporturi, în scădere cu 7,1% în primele 9 luni din 2024

În primele 9 luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Afacerile din comerţul
Business

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete, în creștere cu 1,6% în primele 9 luni

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 1,6%, ca...