Laborator de teste Scania
Home Piaţa auto Industrie auto Motoarele Scania, testate într-un nou laborator

Motoarele Scania, testate într-un nou laborator

După ce a dat publicității cifrele de vânzări din primul trimestru al anului, Scania reinvestește o parte din profitul pe anul trecut într-un nou laborator de teste, situat în Brazilia.

De ce tocmai în locația în care vânzările de camioane s-au prăbușit? Evident, datorită unei mâini de lucru ieftine, care permite ca o și mai mare pondere a investiției să fie alocată aparaturii performante și nu salariilor.

Oricum, dincolo de locația sa, laboratorul va deservi toată gama producătorului de camioane, disponibilă pe întreg globul, nu numai zona sud-americană. Investiția totală s-a ridicat la valoare de 10 milioane de euro, iar scopul laboratorului va fi să dezvolte, să testeze și să certifice gama de motoare Euro 6 din oferta Scania.

Laborator de teste Scania

”Odată cu deschiderea acestui laborator, răspundem pe de o parte creșterii continue a cererii pentru testarea de noi motoare și tehnologii, reușind, pe de altă parte, să întărim poziția de lider în folosirea combustibililor alternativi a mărcii Scania ”, a declarat Henrik Alfredsson, vicepreședinte al Diviziei de Cercetare și Dezvoltare a Scania America Latină.

Cercetarea și dezvoltarea viitoarelor tehnologii are deja o mare tradiție în cadrul brandului, desfășurându-se în sediul Scania din Suedia. Împreună cu inaugurarea noului laborator din Brazilia, întreg procesul va fi accelerat pentru introducerea cât mai urgentă a transportului sustenabil în viața de zi cu zi.

Laborator de teste Scania

O altă trăsătură interesantă a laboratorului este capacitatea de a testa performanțele a două motoare simultan, care pot fi monitorizate fie local, fie direct în Suedia. Rezultatele testelor vor fi folosite atât la ameliorarea performanțelor motoarelor actuale, cât și la dezvoltarea a noi motoare pentru viitor.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ford
Industrie auto

Ford, criticat în SUA din cauza legăturilor tehnologice cu China. Cum a reacționat producătorul auto?

Ford a intrat în vizorul secretarului american al Transporturilor, Sean Duffy, din...

seat
BusinessIndustrie auto

Strategia VW împarte Spania între frica de restructurare și salvarea chineză a mărcii Seat

Aflat de mai mulți ani pe o poziție incertă, brandul spaniol, ale...

honda
BusinessIndustrie auto

Honda vizează reduceri de costuri de 9,4 mld. $, pe fondul intensificării concurenței din China

Honda le-a cerut furnizorilor să reducă prețurile, ca parte a unui efort...