Volkswagen Transporter T6 este International Van of the Year 2016, titlul mult râvnit fiind cucerit pentru a treia oară de utilitara germană de succes, produsă la Hanovra.
Transporter a fost desemnat cel mai bun van al anului 2016 de un juriu internaţional compus din jurnalişti de specialitate, din 24 ţări europene. Trofeul International Van of the Year 2016 a fost înmânat şefului diviziei de vehicule comerciale din cadrul VW, Dr. Eckhard Scholz.
Ajuns la cea de-a şasea generaţie, Volkswagen Transporter T6 poate fi declinat în mai multe moduri, existând versiunile Furgon, Kombi (un furgon cu geamuri în spate ce poate fi echipat, opţional, şi cu banchete), Kombi Doka Plus (un hibrid între furgon şi Kombi cu şase locuri şi un geam în panoul despărţitor dintre zona de marfă şi cea de persoane) şi varianta pick-up, disponibilă cu cabină simplă sau dublă şi, de asemenea, cu benă sau şasiu gol.
Spaţiul pentru marfă e gândit pentru o folosire cât mai eficientă a întregului volum disponibil. Astfel, intruziunile care ar fi putut afecta forma paralelipipedică sunt minime sau inexistente, suprafaţa totală de încărcare pentru versiunea scurtă fiind de 4,3 m2, iar volumul de 5,8 m3. Volumul şi suprafaţa pot varia în funcţie de combinaţiile dintre două variabile: lungimea furgonului şi înălţimea lui. Astfel, varianta scurtă cu plafon mediu are un volum de 6,7 m3, la fel ca cea lungă cu plafon normal; versiunea lungă cu plafon mediu ajunge la 7,8 m3, în timp ce aceeaşi versiune lungă dar cu plafon înalt atinge chiar 9,3 m3.
Obiectele din interior pot fi prinse în numeroasele cârlige de ancorare pentru a preveni mişcările nedorite în timpul transportului. Accesul se face facil fie cu ajutorul uşii culisante de pe partea dreaptă, fie prin spate, acolo unde există două portiere de dimensiuni egale, cu balamale. Acestea două se pot deschide până la 90 de grade faţă de spatele maşinii sau, prin apăsarea unor cleme de plastic, pot merge până la 180 sau chiar 270 de grade.
În ceea ce priveşte motorizările, noul Transporter vine exclusiv cu unităţi cu cilindree de doi litri, fie că vorbim de motoare pe motorină sau pe benzină. Cu toate astea, există nu mai puţin de şase versiuni diferite, două TSI şi patru TDI. Pe motorină, noul T6 este disponibil cu 84 CP, 102 CP, 150 CP sau 204 CP (ultima versiune folosind un motor 2.0 BiTDI care nu e disponibil decât pe Multivan), în timp ce motorizările pe benzină au fie 150 CP, fie 204 CP. Evident, cele mai vândute vor fi motorizările TDI cu puteri cuprinse între 84 şi 150 CP, oferind cel mai bun raport performanţe/economie/ preţ de achiziţie.
Comentați?