Advertisement

Viitoarea Dacia Dokker floteauto.ro
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Viitoarea Dacia Dokker spionată în teste. Video

Viitoarea Dacia Dokker spionată în teste. Video

Viitoarea Dacia Dokker este testată intens de către producător. În cel mai recent clip, modelul tractează un dinamometru pe șoselele publice. 

Aceeași formă de cutiuță, niciun detaliu legat de elementele de design: Dacia a camuflat perfect exemplarul testat. Tot ceea ce răzbate de sub colantul cu care a fost acoperită caroseria sunt câteva protuberanțe aflate pe lateralele mașinii, însă, în afară de cele din zona inferioară, restul par fi montate pentru a distrage atenția de la liniile reale ale desenului.

Dinamometrul tractat de Dokker are integrat un sistem de frânare și astfel simulează comportamentul motorului în sarcină și-i măsoară parametrii funcționali.

 

 

Sub capotă, calul de povară este probabil să rămână dieselul de 1.5 litri, mai ales că a fost adoptat și de noile generații Renault Clio și Captur. Cât despre o versiune hibrid, PHEV sau chiar electrică este greu să ne pronunțăm acum. Flerul ne spune că una dintre primele două variante este probabilă, în timp ce, pentru o versiune 100% electrică va trebui să așteptăm măcar încă o generație.

Viitoarea Dacia Dokker – ce motoare pe benzină va avea?

De asemenea, rămâne de văzut dacă francezii o vor echipa cu motorul turbo pe benzină de 1,33 l, sau vor apela la micul propulsor turbo cu 3 cilindri, de 1.0 litru, care în versiunea de top dotată cu injecție directă dezvoltă 117 CP. Ce-i drept, deși ar realiza o economie semnificativă, ultima soluție este improbabilă, pentru că ar însemna un downgrade față de actuala generație, oferită cu motorul mare, de 1,33 litri, în versiunile de 102 și 130 CP.

Viitoarea Dacia Dokker floteauto.ro

Modelul ar putea fi prezentat oficial în cursul acestui an, dacă actuala pandemie de Covid-19 nu va pune bețe în roatele francezilor. Până când vom vedea viitoarea Dacia Dokker, însă, puteți citi aici testul cu actuala generație în versiunea de top. Totodată, în apropierea datei sale de prezentare, ne va fi dezvăluită și următoarea generație Renault Kangoo, pe care compania franceză o testează actualmente pe șosele.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Vehicule comerciale uşoare

Piaggio Porter. Soluția perfectă pentru business-ul tău

În lumea vehiculelor comerciale compacte, Piaggio Porter strălucește ca un model de...

MAN TGE
Vehicule comerciale uşoare

MAN TGE Next Level

MAN TGE va primi o amplă actualizare odată cu lansarea modelului Next...

Mercedes-Benz eSprinter
Vehicule comerciale uşoare

Mercedes-Benz Sprinter. Soluții versatile pentru o paletă largă de aplicații

Noul Mercedes-Benz eSprinter vine acum cu flexibilitate ridicată în ceea ce privește...

ID. Buzz GTX
Vehicule comerciale uşoare

ID. Buzz GTX. Superlativ absolut

Volkswagen Vehicule Comerciale a prezentat, cu ocazia conferinței sale anuale, cel mai...