Vânzările Toyota în perioada ianuarie-iunie 2020 au scăzut cu numai 21,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. În iunie, Lexus a avut vânzări record de 64.000 de unități, în timp ce cel mai vândut model Toyota a fost… RAV4!
Scăderea vânzărilor din timpul pandemiei cu Coronavirus a fost dezastruoasă pentru cei mai mulți producători auto, în special pentru cei din Regatul Unit, unde cele trei companii emblematice producătoare de sportive de lux, Aston Martin, Bentley și McLaren au trimis acasă mii de angajați.
➡ Cum se descurcă Mazda? 💡
Însă al doilea cel mai mare producător din lume (10,74 mil. de unități vândute în 2019, vs. 10,97 mil. VW și 10,16 mil. alianța Renault-Nissan-Mitsubishi), anunță scăderi moderate ale vânzărilor, iar prognoza niponilor prevede încheierea anului 2020 pe profit.
Vânzările Toyota se țin bine
Astfel, în prima jumătate a anului 2020, Toyota, împreună cu cele două mărci subsidiare, Daihatsu și Hino, a comercializat 4.164.487 unități, în scădere cu 21,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, dacă ne raportăm strict la vânzările brandului Toyota, 3.771.354 unități au fost vândute (-21,2%), în declin extrem de mic raportat la totalul industriei.
Iar dacă ne referim doar la luna iunie, veștile sunt și mai bune. Vânzările grupului recuperează terenul pierdut la nivel global, ajungând la -16,9% față de iunie 2019, în condițiile în care brandul Toyota a vândut 706.555 unități, în scădere cu 16%. Declinul grupului pe piața din Japonia a fost de 23,1%, în timp ce exporturile au scăzut cu numai 15,1%.
Surprinzător, SUV-ul Toyota RAV4, aflat la limita dintre segmentele compact și mediu, a fost cel mai bine vândut model Toyota la nivel global în prima jumătate a anului 2020, fiind comercializat în 426.000 de exemplare. Succesul său este atât de mare, încât în America de Nord și China, vânzările le-au depășit cu 15% pe cele din ianuarie – iunie 2019. Un posibil boost a fost dat de noua versiune plug-in hybrid, care dezvoltă o putere totală de 306 CP și a cărui accelerație 0-100 km/h durează numai 6,2 secunde.
În final, merită să amintim faptul că președintele Toyota, Akio Toyoda, și-a exprimat luna trecută speranța că, la sfârșitul anului, compania va înregistra un profit de 500 mld. yeni (4 mld. euro).
Comentați?