Ungaria
Home Piaţa auto Industrie auto Ungaria își recalifică forța de muncă pentru a lucra în industria bateriilor

Ungaria își recalifică forța de muncă pentru a lucra în industria bateriilor

În cooperare cu Academia Europeană a Bateriei, Ungaria a lansat Programul național de recalificare a lucrătorilor, prin intermediul căruia vor fi instruiți până la 40.000 de persoane în perioada 2021-2025. Programul va sprijini transformarea industrială a sectoarelor auto și energetice din Ungaria și înființarea industriei bateriilor.

Ungaria se numără deja printre cei zece exportatori de top de baterii la nivel mondial și este primul producător de baterii din Europa.

Memorandumul privind competențele a fost semnat de Ministrul Ungariei pentru Inovare și Tehnologie, László Palkovics, și CEO-ul EIT InnoEnergy, Diego Pavía.

„Aceasta este al treilea memorandum de acest gen, după cele încheiate cu Spania și Franța, și sper că vor urma multe altele. Oamenii se află în centrul tranziției noastre către o economie verde. Investiția în competențe necesită și merită concentrarea noastră. Acesta este motivul pentru care Alianța Europeană pentru Baterii a înființat o Academie Europeană a Bateriei, menită să ajute la recalificarea și îmbunătățirea calificării a aproximativ 800.000 de oameni de care are nevoie industria până în 2025”, a afirmat Maroš Šefčovič vicepreședintele Comisiei Europene pentru relații instituționale.

 

Citiți articolul integral pe www.autoexpertindustry.ro

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI:

Când s-au produs, în 2020, cele mai grave accidente pe șoselele din România?

Pe 6 decembrie se deschide circulația pe lotul Târgu Mureş – Ungheni, parte din Autostrada A3

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mineralelor critice
Industrie auto

Avertisment AIE: Lipsa mineralelor critice, nu prețul acestora, amenință producția globală de mașini electrice

Agenția Internațională a Energiei (AIE) avertizează în cel mai recent raport al...

componente
Industrie auto

Furnizorii susțin că pragul de 70% pentru componentele fabricate în Europa este viabil în cazul vehiculelor electrificate

Asociația furnizorilor de piese auto (CLEPA) a încredințat companiei de consultanță Roland...

Geely
BusinessIndustrie auto

Producătorul auto chinez Geely va prelua o parte din uzina Ford din Spania

Producătorul auto chinez Geely a confirmat că va prelua o parte din...