vehicule
Home Administrare flote Juridic Un nou proiect de lege pentru modificarea Codului Rutier

Un nou proiect de lege pentru modificarea Codului Rutier

La Senat a fost depus un nou proiect de lege pentru modificarea Codului Rutier. Inițiativa este destinată facilitării preschimbării permisului auto şi efectuării inspecției tehnice periodice (ITP) de către românii din străinătate, prin prelungirea cu 24 de ore de la intrarea în ţară a termenul de valabilitate a ITP, respectiv prin introducerea posibilităţii ca examinarea medicală să se facă în ţările în care aceştia au rezidenţa.

Iniţiativa legislativă pentru modificarea Codului Rutier (OUG 195/2002), care aparţine senatorilor Şerban Nicolae şi Tit Liviu Brăiloiu, prevede ca, la revenirea in țară, interdicția de a circula pe drumurile publice și aplicarea măsurilor sancționatorii corespunzătoare pentru un vehicul căruia i-a expirat termenul de valabilitate a Inspecției Tehnice Periodice să opereze după 24 de ore de la intrarea prin punctul de control al trecerii frontierei.

„Deținătorul vehiculului, de bună credință şi împiedicat în mod obiectiv să-şi îndeplinească obligația legală, are posibilitatea de a efectua intrarea în legalitate, fără a fi sancționat. În fapt, elementul esențial este dat de necesitatea de a circula pe drumurile publice doar cu autovehicule inspectate şi omologate, nu de a sancționa indiferent de situație”, arată parlamentarii.

Astfel, la articolul 10 din OUG 195/2002, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alin. (3), avand următorul cuprins: „(3) În cazul vehiculelor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat în perioada cât se aflau în afara teritoriului României, interdicţia de a circula pe drumurile publice prevăzută la alin. (1), precum şi măsurile prevăzute la art. 102 alin. (1) pet. 1, art. 112 alin. (1) lit. a) şi art. 112 alin. (2) sunt aplicabile după 24 de ore de la data intrării vehiculului în ţară. Dovada privind data intrării vehiculului in tară revine conducătorului vehiculului şi se eliberează, la solicitarea acestuia, la trecerea frontierei de stat.”

Sanctiunea prevăzută de Codul Rutier pentru circulația pe drumurile publice cu un vehicul căruia i-a expirat valabilitatea ITP include amenda contravențională prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare.

Proiectul de modificare a Codului Rutier mai prevede pentru românii din străinătate cărora le-a expirat permisul de conducere ca examinarea medicală sa se faca in tarile de rezidenţă, iar documentele medicale emise în condițiile legii din aceste state să fie valabile în România fără alte formalități, cu excepția asigurării unei traduceri autorizate în limba română.

În acest moment, Codul Rutier prevede ca examinarea medicală trebuie să fie făcută exclusiv la o unitate medicală autorizată din România.

„Situația apare cu atât mai absurdă în cazul celor domiciliați sau rezidenți în țări membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European unde, condițiile de examinare medicală pentru permisul de conducere simt similare celor din România. Cu alte cuvinte, acum, un cetățean român cu domiciliul sau resedinţa în străinatate, poate transmite din țara respectivă, prin corespondență poștala sau on-line toate documentele necesare obținerii unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, dar, în prealabil, trebuie să vină în România pentru efectuarea examinării medicale!”, arată iniţiatorii proiectului.

Potrivit proiectului, la articolul 22 din OUG 195/2002, după alineatul (9) se introduce un alineat nou, alin. (10), avand urmatorul cuprins: „(10) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (4), in cazul prevăzut la art. 24 alin. (5), cetăţenii români care au domiciliul sau reşedinţa în state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European pot efectua examinarea medicaţă în ţara de domiciliu sau de reşedinţă, după caz, în unităţi medicale autorizate în condițiile stabilite de legile aplicabile în ţările respective, documentele emise de aceste unităţi, traduse în limba română de un traducător autorizat, fiind pe deplin valabile fără alte formalităţi.”

 

CITEȘTE ȘI:

SPP organizează licitație pentru asigurarea RCA și CASCO a flotei proprii

Peste 2.000 de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore. Ce spune premierul

Cel mai ieftin Logan 2021 – cum va arăta versiunea de bază?

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

termice
Flotă verdeJuridic

După Germania, alte 6 țări europene se opun vehement interzicerii mașinilor termice

Dezbaterea privind viitorul motoarelor cu ardere internă se încinge din nou în...

benzină
Flotă verdeJuridic

Pe 10 decembrie, nu se va lua nicio decizie privind soarta vehiculelor pe benzină și diesel

Comisia Europeană și-a acordat timp suplimentar pentru a examina regulamentul aplicabil în...

ITP
JuridicService

UE renunță la ITP-ul anual obligatoriu pentru mașinile cu o vechime de peste 10 ani

Ideea inspecțiilor anuale ale vehiculelor pentru mașinile mai vechi nu va merge...

utilitare
Flotă verdeJuridic

Șoferii români vor putea conduce utilitare ușoare electrice cu permis B peste 2 ani

Șoferii cu permis standard categoria B vor putea conduce, în România, autoutilitare...