Advertisement

Focșani - Brăila
Home Infrastructură Un pas înainte pentru construcția Drumului Expres Focșani – Brăila

Un pas înainte pentru construcția Drumului Expres Focșani – Brăila

Licitația pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani – Brăila a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), termenul pentru depunerea ofertelor fiind data de 28 octombrie 2024, a anunțat Compania Națională de Investiții Rutiere.

Contractul pentru această investiție finanțată din fonduri europene are o valoare de 5,3 miliarde lei, iar durata de realizare este de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 luni pentru etapa de execuție.

Drumul Expres Focșani – Brăila, cu o lungime de 73 kilometri, va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila – Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța. Contractul a fost licitat într-un singur lot, devenind, astfel, cel mai lung tronson de drum de mare viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract.

Focșani - Brăila

,,Este prima licitație a CNIR, iar în documentație am inclus criterii de evaluare noi, respectând angajamentele naționale față de obiectivele de dezvoltare socială, politicile de mediu privind schimbările climatice și inovare. Chiar dacă am decis licitarea într-un singur lot, viitorul antreprenor va putea deschide circulația pe segmente de drum funcționale independent”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Astfel, oferta financiară are o pondere de 40 %, iar în oferta tehnică (60 %) au fost incluși următorii factori de evaluare: 6% pentru creșterea incluziunii sociale (angajarea forței de muncă de pe plan local/șomeri/persoane cu dizabilități) Emisii CO 2/Schimbări climatice : materiale sustenabile pentru construcții; 5 % Emisii CO 2/Schimbări climatice : pentru utilaje sustenabile (hibrid/electrice); 6 % pentru utilizarea Building Information Modelling (BIM).

Drumul Expres va avea două benzi pe sens (4X3,50 metri), bandă mediană (3 metri), acostament consolidat (2X2,25 m) și parapete de beton tip New Jersey pentru zona mediană. Pe traseu sunt prevăzute șase noduri rutiere și 57 de structuri (poduri și pasaje). Garanția lucrărilor este de 5 ani.

Totodatî, șoseaua rapidă va fi dotată cu 2 parcări de scurtă durată (stânga+dreapta) cu 120 de locuri și platformă de cântărire inclusă, precum și spații de servicii tip S 1 (stânga+dreapta) cu 150 locuri parcare, prevăzute cu spațiu rezervat pentru benzinărie și spațiu pentru comerț/alimentație publică; Centru de Întreținere și Coordonare (CIC) și Centru de Monitorizare și Informare.

După publicarea în JOUE, anunțul va fi vizibil și în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

În licitațiile pentru transportul public din 2024 au fost lansate cereri pentru achiziția a peste 2.200 de vehicule electrice

 

Licitație pentru proiectarea Podului peste Dunăre Giurgiu – Ruse II

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

București - Giurgiu
Infrastructură

3 posibile variante de traseu pentru drumul de mare viteză București – Giurgiu

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) a aprobat...

Timișoara - Moravița
Infrastructură

Și cel de-al doilea lot al Autostrăzii Timişoara – Moraviţa a fost lansat în licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a...

A8
Infrastructură

Licitații în pregătire pentru loturile montane ale Autostrăzii Unirii A8, ce însumează 116 km

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNAIR) a aprobat...

Podul peste Prut
Infrastructură

Contract semnat pentru construcția ansamblului de poduri peste Prut. Lucrările vor dura 2 ani

Contractul pentru construcţia ansamblului de poduri peste Prut, la Ungheni, a fost...