Ultima zi pentru trimiterea cererilor de amânare a plății ratelor. Ce probleme au consumatorii


Din solicitările transmise de consumatori către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) pot fi observate o serie de probleme cu care aceștia deja se confruntă și care s-ar putea amplifica în perioada următoare.
„Dacă ar fi să anticipăm ce urmează după perioada în care consumatorii au avut posibilitatea de a solicita amânarea ratelor, putem spune că băncile ar trebui să fie pregătite pentru multe situații în care consumatorii nu vor putea să-și respecte obligațiile de plată conform noilor grafice de rambursare, chiar dacă au beneficiat de amânarea plății acestor rate. Între cererile transmise CSALB sunt cazuri în care consumatorii solicită băncilor amânarea ratelor peste termenul maxim de 9 luni, motivând că situația lor financiară nu s-a îmbunătățit. Alții cer întreruperea procesului de amânare a plății ratelor după ce au estimat o înrăutățire a situației lor viitoare, generată de costurile amânării”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSAL, instituția care intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare.
CSALB a primit până acum aproximativ 250 de cereri în care consumatorii au solicitat, printre altele, și amânarea plății ratelor ca urmare a dificultăților financiare generate de pandemie, dar și găsirea unor soluții în plus pentru depășirea dificultăților financiare, nu doar o simplă amânare la plată.
”Pe de altă parte, primim în continuare și multe cereri care vizează scoaterea consumatorilor din Biroul de Credit (n.n. 534 de cereri în 2020 și 112 în 2021), semn că mulți consumatori vor să solicite noi împrumuturi și nu se consideră afectați de pandemie. Așa cum am mai spus, fiind vorba de o legislație specială, astfel de cereri sunt clasate într-o majoritate covârșitoare, ca urmare a refuzului băncilor de a intra într-o astfel de conciliere. Recomandarea noastră către consumatori, mai ales că astăzi este și Ziua Mondială a drepturilor consumatorilor, este să se informeze temeinic înainte de a lua orice decizie care implică finanțele personale. Pe site-ul nostru am creat o pagină nouă în care vor găsi simplificate toate metodele prin care pot trimite cereri de negociere cu băncile”, arată Alexandru Păunescu.
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro.
Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță.
Ce spun conciliatorii, după un an de amânare a plăţii ratelor
-Camelia Popa: „Din cazurile pe care le-am soluţionat pot spune că, după această perioadă de amânare, se impun măsuri de restructurare a creditelor, cel puţin în cazul consumatorilor care nu au depăşit în cele nouă luni problemele financiare. Sunt mulţi care se află încă în şomaj şi cred că în perioada următoare, timp de aproximativ un an, va fi un aflux de consumatori care vor cere o restructurare a creditelor cu scopul de a diminua rata lunară. Comercianţii ar trebui să se pregătească pentru solicitări de acest fel la care pot răspunde prin eliminarea unor comisioane sau reducerea marjei de dobândă. Chiar dacă se va ajunge la situaţia în care consumatorul să plătească mai multă dobândă la finalul creditului, mulţi vor opta pentru asta în schimbul diminuării ratei lunare. Am observat că mulţi consumatori nu au înţeles exact ce presupune amânarea plăţii ratelor, iar alţii nu ştiau ce să ceară băncii. Probabil cei mai câştigaţi au fost cei care s-au adresat CSALB şi au putut primi explicaţii de la conciliatorii Centrului”.
-Septimiu Stoica: „Este interesant că unii consumatori, care iniţial au văzut doar avantajele amânării ratelor, au revenit asupra deciziei după ce au realizat şi costurile implicite. A fost unul dintre cazurile pe care le-am soluţionat. Cred că a fost o oarecare precipitare a oamenilor, mai ales că procedura legislativă nu a luat în calcul şi opţiunea consumatorilor de a renunţa la decizia iniţială. Băncile au intrat oarecum într-o inerţie a avizării acestor cereri, consumatorii au sperat că rezolvă problema repede, dar efectele s-au agravat în unele cazuri. Din fericire, CSALB şi-a dovedit utilitatea încă o dată, mai ales că avem de-a face cu situaţii particulare, care cereau soluţii pe care legiuitorul sau băncile nu le-au putut lua în calcul. Poate că ar fi trebuit imaginate şi scenarii pentru astfel de situaţii, iar oamenii să fie în cunoştinţă de cauză. Totuşi, în ultimă instanţă, nu totul poate fi prevăzut. Tocmai de aceea rolul CSALB care este capabil să reacţioneze şi să găsească soluţii punctuale, devine vital”.
Exemple de cazuri soluţionate şi opiniile consumatorilor:
• Vasile Tarnovietchi, Satu Mare:
„Am beneficiat anul trecut de o amânare de 9 luni, dar nu mi-am revenit pentru că am intrat în şomaj. Din fericire, doamna conciliator Camelia Popa a reuşit să convingă banca să îmi acorde prelungirea duratei de derulare a creditului cu 10 luni şi o perioadă de graţie de şase luni, timp în care voi plăti doar 280 de lei rata. În plus, dobânda mi s-a redus cu 1,5 puncte procentuale, ceea ce face ca după perioada de graţie rata mea să scadă de la 750 de lei la 610 lei până la încheierea creditului. Sunt foarte mulţumit, mai ales că totul a fost nu rapid, ci foarte rapid, în doar câteva zile de discuţii la telefon! Practic, soluţia propusă de conciliator e cea mai bună pentru mine în acest moment”.
• Nicu Marin, Braşov
„Veniturile mele sunt 100% din turism şi am ajuns în situaţia să nu îmi mai pot plăti ratele din cauza pandemiei. Am obţinut o restructurare a creditului şi chiar dacă perioada de returnare a împrumutului a crescut, pe mine mă ajută foarte mult faptul că rata a scăzut de la 1.200 de lei până la 660 de lei. Mă interesează mai puţin cât plătesc la final şi mai mult să îmi rezolv problema de moment şi să pot suporta rata. Mai târziu o să-mi revin, poate fac o plată anticipată. Doamna conciliator Roxana Mustăţea a ţinut legătura cu banca şi a găsit foarte repede soluţia. CSALB este o iniţiativă excelentă, mai ales că mi-am rezolvat problema bine, repede şi gratis”.
• Daniel Bălan, Brăila:
„Sunt foarte mulţumit, chiar dacă nu am obţinut tot ce am cerut. Domnul conciliator Septimiu Stoica a obţinut o amânare de 12 luni a ratelor, iar banca a acceptat ca după această perioadă să menţină şi rata pe care o aveam anterior amânării. Eu cerusem şi o diminuare a dobânzii cu 1-2 puncte procentuale, dar nu au fost de acord. Din fericire, în cele 12 luni plătesc doar dobânda, iar rata este de doar 320 de lei, după care revin la vechea rată de 1.000 de lei pe lună. Chiar dacă s-a prelungit durata de rambursare, nu îmi va creşte rata. Am văzut că mulţi oameni se plâng că vor plăti mai mult după amânare, însă eu, din fericire, am reuşit să-mi menţin vechea rată. A mers foarte repede, mi-au trimis documentele pe mail, le-am semnat, sunt foarte mulţumit”.
• C.M., Bucureşti:
„După două luni de amânare, banca anulează la cererea consumatorului procedura amânării plăţii ratelor. Ratele au rămas la fel cum erau înainte de amânare”.
• D.M., Brasov:
„Consumatorul a fost trimis în şomaj tehnic. Plătea o rată de 1.240 de lei lunar pentru un credit de nevoi personale, însă avea întârzieri de 200 de zile, riscând să fie executat silit de către bancă. După ce s-a adresat CSALB, a semnat cu banca un angajament de plata pe 6 luni prin care se obligă să plătească minimum 700 de lei/lună. La finalul celor 6 luni îşi va putea restructura creditul dacă va aduce un coplătitor eligibil”.
• V.G., Bucureşti:
„În 2020 veniturile familiei au scăzut cu aproximativ 5.000 de lei, după ce firma la care munceau ambii soţi şi-a suspendat activitatea. Au solicitat băncii amânarea cu 9 luni, dar cererea a fost respinsă din cauza restanţelor pe care le aveau către bancă. După negocierile din cadrul CSALB comerciantul a redus marja dobânzii cu două puncte procentuale pentru ambele contracte de credit de nevoi personale şi a prelungit perioada de creditare cu 24 de luni. Restructurarea va cuprinde şi restanţele acumulate pentru ambele contracte”.
CITEȘTE ȘI:
Oraşul Bragadiru (Ilfov) intră în carantină pentru 14 zile
Grupul Volkswagen a fost reintegrat oficial în Pactul Global al Națiunilor Unite
Noua listă a ţărilor pentru care se instituie măsura carantinei