Comisia Europeană a anunțat că 26 de proiecte din 12 state membre au fost selectate pentru finanțare în vederea instalării infrastructurii pentru combustibili alternativi de-a lungul rețelei transeuropene de transport (TEN-T). În România, vor primi fonduri europene trei astfel de proiecte.
Cele 12 state membre sunt Estonia, Franța, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Polonia, România, Spania, Suedia și Țările de Jos.
Granturile vor fi acordate în cadrul Mecanismului pentru infrastructura combustibililor alternativi (AFIF).
„Solicitările pentru finanțare AFIF continuă să crească, ilustrând interesul industriei transporturilor pentru trecerea la transport durabil. Investiția noastră de 189 de milioane de euro se va traduce în aproximativ 2.000 de puncte de încărcare, plus aproximativ 63 de stații de alimentare cu hidrogen. Patru proiecte vor sprijini electrificarea serviciilor de handling la sol în aeroporturi, de exemplu prin electrificarea echipamentelor de sprijin la sol și instalarea infrastructurii de reîncărcare a vehiculelor de serviciu”, a arătat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.
AFIF combină granturile de la Facilitatea Conectarea Europei cu capital de la instituții financiare pentru a crește impactul investițiilor.
În România, vor primi fonduri europene două astfel de proiecte:
– Dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi a Rompetrol pe autostrada A1, la granița româno-ungară. Proiectul vizeaza instalarea a 24 de puncte de reâncărcare cu o putere minimă de 150 kW și 12 branșamente la rețea cu o capacitate de putere minimă de 600kVA, distribuit în 12 amplasamente situate de-a lungul rețelei rutiere TEN-T din România. Contribuția UE este de 1,08 milioane de euro
– Accelerarea încărcării ultrarapide din Europa Centrală și de Est de către OMV Petrom. Cu o contribuție unitară de 15.180.000 de euro, proiectul constă în implementarea a 408 puncte de reîncărcare de 150kW în 98 de locații existente de-a lungul rețelei rutiere TEN-T din România, Ungaria și Slovacia, dedicate vehiculelor utilitare ușoare. Fiecare stație de reîncărcare va fi echipată cu o racordare la rețea de minim 600 kVA. Contribuția UE este de 15,18 milioane de euro.
– Dezvoltarea unei rețele la nivelul UE de infrastructură de încărcare de mare putere a vehiculelor electrice pentru electrificarea mobilității și decarbonizarea sectorului transportului rutier. Cu o contribuție unitară de 21.380.000 de euro, acordată Enel X Way, proiectul își propune să livreze o rețea de 902 puncte de reîncărcare la 150 kW pentru vehicule ușoare în 167 de locații, toate echipate cu o conexiune la rețea de cel puțin 600 kW, situate de-a lungul rețelei rutiere TEN-T din Italia, Spania și România.
CITEȘTE ȘI:
Comentați?