slatina
Home Infrastructură Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti a fost deschis circulaţiei rutiere

Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti a fost deschis circulaţiei rutiere

Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti (DEx12) a fost deschis circulaţiei joi astfel că, în prezent, se poate circula pe cei 40 de kilometri între Slatina și Balș, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

”S-a deschis acum circulaţia pe Lotul 2, Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Încă 21,35 km de drum de mare viteză se adaugă din acest moment celor 18,5 km pe care se circulă încă din luna aprilie. Cei aproape 40 de km ai primului Drum Expres din România elimină una dintre cele mai mari probleme de pe ruta Piteşti – Craiova: aglomeraţia provocată de tranzitarea oraşelor Slatina şi Balş!”, a precizat Sorin Grindeanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, prin ocolirea celor două localităţi se scurtează considerabil timpul de deplasare şi creşte gradul de siguranţă pe acest traseu care asigură legătura rutieră între Muntenia şi Oltenia.

Construcţia celor aproximativ 40 de km ai Tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti a început în luna septembrie 2019.

Sorin Grindeanu a precizat că şi Tronsoanele 3 şi 4, construite de acelaşi antreprenor român, avansează foarte bine, în condiţiile în care pe Tronsonul 3 stadiul fizic al lucrărilor a depăşit 30%, iar activităţile de proiectare pentru Tronsonul 4 sunt avansate.

„În acest ritm circulaţia pe cei 31,75 de km ai Tronsonului 3 ar putea fi deschisă chiar anul viitor (2023), iar pe cei 31,82 km ai Tronsonului 4 se va putea circula în anul 2024”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Pe de altă parte, însă, acesta a precizat că antreprenorul italian care lucrează pe Tronsonul 1 (între Centura Nord Craiova şi intrarea în Balş) are mari întârzieri.

„Din păcate, Antreprenorul italian care lucrează pe tronsonul 1 (între Centura Nord Craiova şi intrarea în Balş) are mari întârzieri. Stadiul fizic de doar 52% arată că pe acest tronson de 17,7 km nu va putea fi deschisă circulaţia până la sfârşitul anului, aşa cum prevede contractul”, a arătat ministrul Transporturilor.

Întregul proiect al Drumului Expres Craiova – Piteşti, în lungime de peste 120 de km, este finanţat din bani europeni, prin POIM 2014-2021.

 

 

CITEȘTE ȘI:

CE propune extinderea a 4 coridoare europene de transport pe teritoriul Ucrainei și Moldovei

Zilele globalizării sunt numărate? Ce spun directorii din industria logistică și din ecosistemul lanțurilor de aprovizionare

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Autostrada Unirii A8
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Tronsoanele de pe secțiunea Târgu Neamț – Ungheni au constructori desemnați

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a desemnat, astăzi, Asocierea SA&PE Construct...

Iași - Pod peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Licitație pentru supervizarea lucrărilor pe tronsonul Iași – Pod peste Prut

La o zi după ce a desemnat constructorul, Compania Naţională de Investiţii...

Rețeaua de autostrăzi
Infrastructură

INS: Rețeaua de autostrăzi a crescut, anul trecut, cu 131 km, la 1.268 km

La 31 decembrie 2025, lungimea rețelei de drumuri publice totaliza 87.220 km,...

Iași - Podul peste Prut
Infrastructură

Autostrada Unirii A8. Constructor desemnat pentru ultimul tronson, Iași – Podul peste Prut

În mai puțin de trei luni de la depunerea ofertelor, Compania Națională...