Transportor sprinten

Mercedes-Benz Sprinter a trecut de 20 de ani și este unul dintre cele mai cunoscute furgoane de pe piață. Iar gama actuală nu-l face deloc de rușine. Mulți s-au întrebat ce a făcut atât de celebru acest model utilitar. Iată câteva motive! 



mb-sprinter-crop_29

Au trecut peste două decenii de la primul Sprinter. Generația actuală este folosită în aproape toată lumea, pe toate continentele. Răspândirea acestuia s-a datorat câtorva criterii bine stabilite: consum redus de combustibil, fiabilitate crescută și versatilitate multiplă. Grație transformărilor posibile, Sprinter pate fi găsit atât ca vehicul utilitar cu platformă cât și ca furgon de marfă în diverse dimensiuni de volum interior și, nu în ultimul rând, ca microbuz de transport călători. Pe această ultimă variantă există inclusiv două punți spate pentru creșterea masei maxime admise.

Caroserie binecunoscută

Sprinter are o formă atât de cunoscută încât și dacă nu ar avea trecută vreo siglă pe caroserie, orice firmă de transport marfă l-ar recunoaște imediat. Dar, cu toate că în general pe vehiculele utilitare nu se merge pe principiul atractivității estetice, Mercedes a considerat că trebuie să dea câteva tușe care să îl distingă. Astfel au apărut farurile cu lumini de zi permanente cu led-uri (puteau fi simple becuri pentru a respecta legislația) și, opțional, faruri cu xenon, direcționale. Mai mult, constructorul oferă posibilitatea de a avea calandrul cromat, pentru și mai multă distincție. Două portiere mari în față, una culisantă pe dreapta și două în spate completează numărul intrărilor și ieșirilor din mașină. Opțional, ușile spate pot fi dotate cu sistem de deschidere la 270 de grade, iar cea laterală cu sistem de închidere/deschidere electric de la bord. Modelul testat avea ambele dotări.

Pentru interior, vehiculul de test era dotat cu tot ce are nevoie un vehicul lung-curier. Astfel, pe lângă instalația audio cu două difuzoare și comenzi pe volan, computer de bord și alte câteva elemente de confort, avea și cea mai dorită opțiune pentru scaunul șoferului: amortizor pneumatic în funcție de greutate. Dacă la camioane, autobuze și alte utilaje aceasta este frecvent întâlnită, la furgoane puțini se gândesc să o comande. Ei bine, utilitatea acestei dotări este foarte apreciată în orașe. Acolo unde aveți deseori de traversat șine de tramvai, de abordat diverse denivelări sau gropi, coloana vertebrală a șoferului nu va avea de suferit.

Ecouri estompate

Volumul din Sprinter poate varia în funcție de caroseria aleasă. Dacă se alege versiunea cu cel mai mare ampatament, consola spate cea mai lungă și, în plus, cea mai mare înălțime, se ajunge la un volum de 17 mc. Noi ne-am mulțumit cu cel mai mic, de “numai” 14 mc. Dacă aș fi vrut să mă mut, acum ar fi fost momentul ideal. Mulțumită plaformei de încărcare destul de mari și a ușilor generoase (vezi tabelul de dimensiuni) cred că aș fi reușit ca, dintr-un singur drum, să scap de canapea, pat, fotolii, masa, aragaz, frigider, mașină de spălat, dulapul și comoda din dormitor. Ce-i drept, unele corpuri de mobilier le-aș fi demontat. De asemenea, nu cred că aș fi avut vreo problemă nici cu sarcina utilă care se apropie de 1,3 tone. Prin urmare, după ce am măsurat și verificat toate dimensiunile am ajuns la concluzia că ar fi excelent pentru o mașină de transport “orice”. Acesta este și unul din motivele pentru care este atât de răspândit Sprinter.

În plus, am apreciat înălțimea platformei de încărcare, facilitând foarte mult manevrarea diverselor obiecte ce trebuiesc urcate înăuntru. Am apreciat capitonajul interior din placaj de lemn. Acesta poate fi înlocuit cu unul din polipropilenă, ceva mai ieftin. Dar probabil nu la fel de bun la proba de rezistență în timp.  Cei mai neinspirați vor lăsa tabla goală, o vor zgâria adânc la primul transport de mobilă și ulterior se vor enerva că a ruginit. A! Dacă aveți de transportat numai și numai pufuleți, atunci e ok. Puteți renunța la panourile interioare de protecție. Până când șoferul va dori să se mute și va împrumuta mașina de serviciu care, astfel, va face cunoștință cu marginile ascuțite ale aragazului.

Longevivul motor

Sub capota vehiculului testat se adăpostește un motor de 2,2 litri cu patru pistoane. Acesta este atât de cunoscut încât nu credem să mai aibă secrete pentru nimeni din lumea transporturilor specializate. Lumea spune că deja au rezolvat problemele avute cu ani în urmă pe Euro4 și că, de la Euro5 încoace, se poate pune bază pe cei patru cilindri ai lui Sprinter. Dar, dacă se alege versiunea cu patru pistoane rămâne loc berechet în jurul acestuia, compartimentul fiind proiectat și pentru un V6, ceva mai performant.

Pentru a nu mai ridica semne de întrebare, acum Sprinter va cere singur când să meargă la service. Mai mult, Mercedes-Benz oferă o garanție standard de 3 ani fără limită de kilometri, ceea ce ar trebui să fie suficient de tentantă mai ales pentru cei care fac distanțe anuale mari. Motorul este cuplat la o cutie de viteze cu șase trepte din care prima este atât de scurtă încât rareori ar trebui folosită. Poate doar în sarcină maximă, la deal. Pentru economie de carburant, Sprinter 316 vine cu sistem start&stop. Iar toate sistemele făcute să scadă costurile cu carburanții chiar funcționează. Estimăm conform calculelor de sarcini și mase că, urban, un Sprinter 316 nu ar trebui să treacă de un consum de 14 l/100 km, sau 12 în extraurban, încărcat la sarcina nominală și un stil adecvat de condus.

 

Plus

Garanție trei ani fără limită de kilometri

Suprafață de încărcare mare

Multiple posibilități de configurare a mașinii.

Asistență la vânt lateral

Minus

Vizibilitatea camerei de mers înapoi

Izolația fonică a cabinei pasagerilor

Indisponibil în versiuni cu MTMA de 7,5 t.

Timonerie greoaie pentru cutia de viteze

 

Verdict

Există argumente serioase pentru achiziția unui Sprinter, cum ar fi fiabilitatea, ușurința de a găsi piese de schimb (altele decât cele aflate în garanție) și, la final, valoarea de revânzare care se ține destul de bine pentru un vehicul din această categorie. Singurul impediment serios al mașinii este acela că nu este disponibil cu sarcină utilă peste 5,5 tone. Desigur, această sarcină ar fi suficientă dar să nu uităm că are până la 17 mc volum de transport.

Fișă tehnică – Mercedes-Benz Sprinter 316 CDI
Dimensiuni Valoare
Lxlxh (m) 6,96×1,99×2,81
Ampatament (m) 4,32
Număr de uși 4
Nr. Locuri 3
Masă proprie/maximă 2355/3500 Kg
Sarcină remorcabilă 760 Kg
Volum compartiment marfă (m3) 14
Rezervor (litri) 75
Anvelope de serie 235/65 R15 C
Grup motopropulsor
Tip motor/nr. cil/disp. TD/4/Linie
Cilindree 2143
P. Max/rpm (CP) 163/3800
Cuplu max/rpm (Nm) 360/1400
Cutie de viteze (tip, nr. rap) M6
Tracțiune Spate
Performanțe și consum
Demaraj 0 – 100 km/h
Viteză maximă (km/h)
Consum urban/extra urban/mixt 8,7/7,2/7,7
Emisii CO2 182

Compartimente speciale:

mb-sprinter-crop_18

Sprinter este oferit cu multiple spații de depozitare atât în planșa de bord cât și deasupra parbrizului, la versiunea cu plafon înalt sau foarte înalt. În plus, sub scaunele celor doi pasageri din dreapta mai sunt două compartimente de depozitare ferite de priviri indiscrete. Astfel, mașina este pregătită din start pentru a face față unor cerințe de drumuri lungi. Pentru alte versiuni de echipare sau sarcini utile, Sprinter poate primi și tahograf sau instalație de încălzire staționară (tip Webasto).

 

 

Ajutoarele șoferului

mb-sprinter-crop_04

Sistemul electric de închidere și deschidere a ușii culisante laterale fac mai ușoară viața celui aflat la volan. Printr-o singură apăsare de buton de pe consola centrală, el poate deschide sau închide ușa culisantă. În compartimentul de marfă, chiar pe peretele despărțitor dintre spațiul de pasageri și cel de transport, este montat un buton pentru deschiderea/închiderea ușii laterale.

Pentru mersul cu spatele, Sprinter poate fi dotat cu cameră de mers înapoi și senzori de parcare.

 

 

 

 

Dimensiuni spațiu pentru marfă

mb-sprinter-dimensiuni

 

 

 

Adaugati comentariu