toyota-floteauto
Home Piaţa auto Toyota şi-a menţinut în 2015 supremaţia pe piaţa auto mondială

Toyota şi-a menţinut în 2015 supremaţia pe piaţa auto mondială

Potrivit estimărilor proprii, Toyota a vândut anul trecut 10,125 milioane de vehicule, cifră care i-ar putea permite să-şi păstreze titlul de cel mai mare producător auto din lume în 2015, după ce grupul german Volkswagen a raportat scăderea livrărilor la nivel global cu 2%, la 9,931 milioane de unităţi.

Scandalul emisiilor a determinat reducerea vânzărilor globale a grupului Volkswagen cu 5,2% în decembrie 2015, comparativ cu anul anterior.

Cu cîţiva ani în urmă, producătorul auto german îşi fixase 2018 drept anul-ţintă în care va domina vânzările la nivel mondial. La începutul lui 2015 chiar părea că va surclasa Toyota cu trei ani mai devreme. În primul semestru din 2015, Volkswagen a vândut 5,04 milioane de vehicule, iar Toyota – 5,02 milioane unităţi.

Acum însă este posibil să rămână pe locul 2 sau chiar 3, în funcţie de rezultatele celuilalt rival, compania americană General Motors.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce, în septembrie, a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Toyota, care alături de brandul cu acelaşi nume include şi diviziile Hino Motors şi Daihatsu Motor, urmează să publice luna aceasta datele finale privind evoluţia vânzărilor de anul trecut. În trimestrul III 2015, grupul nipon a raportat o scădere a livrărilor cu 1,5%, dar tot şi-a menţinut un mic avans în faţa VW. În aceeaşi perioadă, GM a anunţat o reducere a vânzărilor cu 1,3%.

Cu o cifră record de 10,23 milioane vehicule vândute în 2014, Toyota şi-a păstrat pentru al treilea an consecutiv titlul de cel mai mare producător auto din lume, devansând Volkswagen (10,14 milioane vehicule) şi General Motors (9,92 milioane vehicule).

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Nokian
AnvelopeIndustrie autoPiaţa auto

Teppo Huovila preia conducerea uzinei Nokian Tyres din România

Producătorul de anvelope Nokian Tyres a anunțat că, începând cu 1 mai...

Leapmotor
AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Leapmotor, creștere semnificativă în T1

Consacrat drept brandul nr. 1 în rândul start-up-urilor EV în 2025, Leapmotor...

AutoturismeFlotă verdeIndustrie autoPiaţa auto

Leapmotor B03X, primul model al mărcii construit pe noua platformă A

Leapmotor marchează un pas important în extinderea globală prin lansarea pe piața...

Caddy
Piaţa autoVehicule comerciale uşoare

Noul Volkswagen Caddy: evoluția unui reper al versatilității moderne

Puține modele reușesc să rămână relevante într-un segment atât de competitiv precum...