Comisia Europeană
Home Infrastructură Finanţare europeană pentru transporturi. Proiectele României

Finanţare europeană pentru transporturi. Proiectele României

Un număr de 263 de proiecte de infrastructură de transport vor beneficia de finanţare europeană în valoare totală de 12,77 miliarde de euro pentru creşterea mobilităţii în Uniunea Europeană. România primeşte finanţare pentru şase proiecte din domeniul infrastructurii feroviare, portuare şi fluviale.

Cele 263 de proiecte implică toate modurile de transport şi sunt puse în practică în toate statele membre UE, asigurând astfel o dimensiune cu adevărat europeană. Ele sunt, în principal, axate pe reţeaua centrală de transport transeuropeană. 43 dintre acestea, cu o valoare cumulată de 4,6 miliarde de euro, vor fi puse în practică integral în ţările UE ce beneficiază de finanţare prin Fondul de coeziune. De asemenea, sunt sprijinite proiectele inovatoare de gestionare a traficului, precum şi promovarea unor soluţii durabile de mobilitate.

violeta-bulc-floteautoMă bucur că investiţia cea mai importantă făcută vreodată de UE în domeniul transportului devine realitate astăzi. Toate aceste proiecte vor îmbunătăţi conectivitatea Europei şi vor stimula competitivitatea, creşterea economică şi crearea locurilor de muncă. Contribuind la decarbonizarea sectorului transporturilor prin utilizarea de combustibili ecologici şi integrarea sa digitală, proiectele îşi vor aduce aportul, de asemenea, la realizarea a două priorităţi ale Comisiei Europene: Uniunea energetică şi Agenda digitală”, a declarat Violeta Bulc, comisarul european pentru transport.

România va primi finanţare pentru următoarele proiecte:

Titlul proiectului Aplicatul Tip Costul total Contribuţia maximă a UE Ponderea contribuţiei UE în total
Studiu de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată Craiova -Drobeta Turnu Severin – Caransebeş CFR SA Studiu 9,9 mil. euro 8,4 mil. euro 85%
Revizuirea studiului de fezabilitate pentru reabilitarea liniei de cale ferată  Craiova-Calafat CFR SA Studiu 1,7 mil. euro 1,5 mil. euro 85%
FAIRway – Implementarea Master Planului pentru reabilitarea şi întretinerea şenalului pe Dunăre Administraţia Fluvială „Dunărea de Jos” Studiu 8,6 mil. euro 7,3 mil. euro 85%
FAIRway – Implementarea Master Planului pentru reabilitarea şi întretinerea şenalului pe Dunăre Administraţia Canalelor Navigabile Studiu 624.000 euro 530.483 euro 85%
Portul verde de înaltă performanţă Giurgiu ILR Logistică România Implementare 15,6 mil. euro 13,25 mil. euro 85%
Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria pentru creşterea vitezei la 160 km/h, subsecţiunea Braşov-Apata şi Cata-Sighişoara. CFR SA Implementare 972,2 mil. euro 826,4 mil. euro 85%

Sursa: Comisia Europeană

Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele (Innovation and Networks Executive Agency – INEA) a semnat, în data de 7 ianuarie 2016, acordurile de investiţii pentru ultima serie de proiecte selectate din cadrul Facilităţii pentru Conectarea Europei (CEF).

Facilitatea de Conectare a Europei (CEF) finanţează proiecte care au ca scop realizarea conexiunilor lipsă din domeniul energiei, transportului şi cel digital. Obiectivul principal al CEF Transport este de a ajuta la completarea reţelei principale transeuropene de transport (TEN-T) şi a coridoarelor sale multimodale până în 2030, precum şi a reţelei globale UEN-T până în 2050.

Un buget total indicativ de 22,4 miliarde de euro este disponibil sub formă de finanţare nerambursabilă pentru cofinanţarea de proiecte TEN-T în statele membre UE în perioada 2014-2020. Din acest buget, 11,3 miliarde de euro sunt destinate proiectelor din statele membre eligibile pentru sprijin din Fondul de coeziune.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...

autostradă
Infrastructură

Program de guvernare: 185 km noi de autostradă și drum expres până la finalul anului și ținte majore pentru 2028

Guvernul propus de premierul desemnat, Luca Niculescu, își asumă un angajament ferm...

benzinării
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7. Primele benzinării vor fi amplasate la km 91, în jud. Buzău

Autostrada Moldovei A7 face un pas major spre normalitate și confort. A...