Advertisement

Cum poți să obții profit din vânzarea unui camion second hand
Home Transporturi Test Mercedes-Benz Actros 1846

Test Mercedes-Benz Actros 1846

Compania Mercedes-Benz își pune la dietă copilul cel mare, Actros. Să vedem cum se comportă versiunea 1846, cu motorul revizuit de 10,7 litri și 455 CP. Foto: tuttoTrasportiUn reglaj mai bun aici, un material mai ușor acolo, ceva creșteri de presiune la injecție și câteva modificări ale sarcinii tractabile: așa s-au aliniat mai toate autotractoarele la normele Euro 6 faza C. Nici Mercedes-Benz nu face excepție, dar, în plus față de alți producători, revigorează modelul Actros cu încă câteva artificii, de aceea cel mai mic motor, de 10,7 litri, dezvoltă acum până la 455 CP și un cuplu maxim de 2.200 Nm. Astfel, șoferul care până acum putea miza pe doar 428 CP, are sub pedală suficientă forță pentru a face față tuturor competitorilor, cu excepția lui Iveco, care dezvoltă 480 CP. Totuși, nemții au ușurat autotractorul cu 150 kg, deci cele două modele se luptă umăr la umăr. Se simt aceste ameliorări în realitate? Conform consumului din testului nostru, da. Încă ne amintim impresia pozitivă pe care ne-a lăsat-o MAN TGX 500 în testul cu măsurători din numărul 38 al revistei Flote Auto, dar cu toate acestea Actros 1846 a consumat chiar și mai puțin. Iată dovezile clare că modificările operate de producători nu sunt doar marketing, ci se simt clar și în trafic.

Test Mercedes-Benz Actros 1846
Picătură cu picătură
Nu este vorba despre vreun miracol, ci de mici pași înainte care, cumulați, dau rezultate: picături de motorină economisite care, după câteva decenii, permit camioanelor să se apropie de 28,5 l/100 km, în condițiile în care, la începutul mileniului, chiar și 34 l/100 km păreau imposibil de atins. Iar Actros este mai aproape ca oricând să atingă acest prag. Chiar dacă eficiența excepțională ar fi singurul rezultat, tot a meritat investiția. Doar că sunt și alte îmbunătățiri, precum siguranța de top în segment și cabina care a fost regândită, devenind una dintre cele mai primitoare de pe piață și aveți în față o combinație câștigătoare. De unde au început inginerii schimbarea? Fix de la inimă: asistăm la debutul motorului mic, de 10,7 litri, cu 6 cilindri (OM 470), pe platforma HDEP (Heavy Duty Engine Platform), după ce, inițial, aceasta putea fi echipată doar cu motoarele de 12,8 litri (OM 471) și, ulterior, cu varianta de top de 15,6 litri (OM 473).

Test Mercedes-Benz Actros 1846

 

A doua generație a motorului OM 470 folosește un turbocompresor produs chiar de Mercedes-Benz, fără wastegate: întreaga sa funcționare este monitorizată electronic, de aceea nu mai există nici wastegate, nici control al presiunii produse și nici senzorul și obturatorul pentru EGR, sistemul devenind mult mai simplu.

 

CITEȘTE ARTICOLUL COMPLET PE CARGO-BUS.RO!

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primul semestru din 2024

În primele șase luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Marele Bazar de la Istanbul
Transporturi

Destinații de vacanță: Marele Bazar de la Istanbul

Un patrimoniu cultural deosebit de important, Marele Bazar de la Istanbul are...

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...