În 1961, Jaguar lansa coupe-ul E-Type, o mașină a cărei prezență scenică l-a convins până și pe Enzo Ferrari să o numească „cea mai frumoasă mașină din lume”. Britanicii au avut nevoie de peste o jumătate de secol pentru a îi lansa un succesor dar, până la urma, și-au făcut curaj.
Se spune că britanicii au un simț aparte al umorului, unul dificil de înțeles de restul europenilor și foarte probabil derivat din faptul că vremea insulară, atât de capricioasă, le-a schimbat modul în care privesc lumea. Spun glume rar, iar atunci cand o fac, nu îți sugerează ca ar avea o imaginație ieșită din comun. După care se apucă să deseneze mașini și te pun față în față cu bucăți sculptate din aluminiu ca acest F-Type. De obicei, pun designul mașinilor cam pe aceeași nivel de priorități ca poziționarea suporturilor de pahare, dar asta se întâmplă deoarece am condus prea multe mașini nemțești în ultima perioadă, iar asta te schimbă la nivel cognitiv.
Nimic nu se compară cu un duș rece sub forma unghiurilor lui F-Type ca să îți amintească că, pe vremuri, unele mașini ajungeau în galeriile de artă și nu pe geam, ca acum, când cineva scoate ESP-ul pe ploaie, ci pe ușa din față. Am încercat să îi asimilez formele, să găsesc o logică vizuală în modul în care sunt așezate liniile, dar, de fiecare dată, mă pierdeam în câte un detaliu. Și sunt atât de multe, încât cele trei zile pe care le-am petrecut împreună s-au dovedit insuficiente, în cel mai bun caz.
Ce am primit mai mult decât aș fi căutat în această perioadă a fost atenția tuturor, urmată, de cele mai multe ori, de un tir de întrebări. Copii mici încercau să o mângaie pe capotă, cei mari mă întrebau cât costă, dupa care rândeau și recunoșteau că mai bine nu află, ca să rămână un vis nealterat de consumism. Trebuie să te întrebi ce mașini mai au această putere de atracție într-o perioada în care automobilul are tendința de a fi privit mai mult ca pe un rău necesar și mai puțin ca o pe evadare din cotitian.
Comentați?