Dincolo, însă, de orice, adevăratele virtuți ale lui Golf 8 se simt pe drum, și asta mai ales datorită configurației cu jante pe 17 inci, suspensie adaptivă și anvelope Goodyear Eagle F1 Asymmetric 3. Opțional, sunt disponibile patru moduri de rulare: Eco, Comfort, Sport și Individual (cu parametrii configurabili). Tura de consum prin București a relevat o valoare de 8,3 l/100 km în modul Comfort, mai mult decât decentă pentru haosul „metropolei“.
Golf se bazează din plin pe cele mai recente tehnologii pentru a consuma puțin: face coasting și știe chiar să oprească motorul când eliberezi accelerația, iar la apropierea de mașinile din față, de sensurile giratorii și de intersecții delicate, pe care le reperează folosindu-se de senzori și de sistemul de navigație, decelerează automat mai puternic încărcând bateria! O senzație incredibilă de conlucrare cu șoferul pentru creșterea siguranței și reducerea consumului.
Test drive Volkswagen Golf 8 – rafinament
Totuși, sistemul de regenerare a energiei poate fi integrat ceva mai bine în tot, pentru că, la 25 km/h are un prag unde forța de frânare scade, deși șoferul menține presiunea constantă asupra pedalei de frână. Starter-generatorul pe 48 V antrenat prin curea pornește mașina extrem de rafinat la semafor, aproape fără vibrații, iar plecările de pe loc sunt mai rapide și mai fine decât la fratele 1.5 TSI fără mild-hybrid.
Volanul se învârte ușor în Eco și Confort, iar suspensia filtrează corect, deci nu plusați cu jante pe 18 inci. Notă mare primește și vizibilitatea, cu o mică excepție: comandați-vă cameră de marșarier, pentru că linia inferioară a lunetei este cam înaltă și poate incomoda puțin la manevrele de parcare.
➡ Configurează-ți aici propriul Golf 8! 💡
Pe drum național, consumul scade la un incredibil 4,2 l/100 km, pentru că aici au efect maxim coastingul și oprirea motorului la eliberarea accelerației. Dacă, însă, preferi autostrada, vei consuma 6,8 l/100 km la 130 km/h, moment în care turometrul indică 2.400 rpm în treapta a 7-a. Foarte mici sunt zgomotele aerodinamice și cele provenite de la motor, mai pregnante fiind cele de la sistemul de rulare, în cazul asfaltului mai rugos.
Sistemul mild-hybrid, cu bateria amplasată sub scaunul pasagerului trage bine indiferent de viteză, fără lag turbo. Dacă plănuiești o tură rapidă, sau pur și simplu pentru manevrabilitate crescută, cuplează modul Sport, și astfel vei limita ruliul și vei accentua feedback-ul direcției (altminteri vag în celelalte moduri de rulare). Aderența și controlul excepționale m-au fascinat pe toată durata testului și mi-au atestat încă o dată importanța unor anvelope de top!
Nu te pripi să tragi concluzii. Dă-i timp. Înțelege-i filosofia. Nu te vei îndrăgosti de el, dar te va servi la fel de bine ca oricare dintre predecesorii săi. Schimbarea de filosofie este majoră, dar, în final, beneficiile rămân valabile. [/mb_verdict]Toyota Corolla 2.0 HSD 178 CP Exclusive: 24.520 euro + TVA
Kia Ceed 1.4 T-GDI 7DCT GT Line 140 CP: 18.075 euro + TVA
4 mufe USB-C, Bluetooth, pilot automat adaptiv, climatizare automată cu 3 zone de confort, banchetă cu spătar rabatabil asimetric, diferențial blocabil electronic, lumini full-LED, iluminare ambientală cu 30 culori, jante aliaj pe 17 inci, senzori parcare f/s, scaune ergoActiv, cu reglare electrică și masaj, asistent activ de bandă.
| Fișă tehnică | |
|---|---|
| Model | VW Golf 8 1.5 eTSI DSG7 First Edition |
| Motor/nr. cilindri | L4, turbo |
| Cilindree (cmc) | 1.498 |
| Putere maximă/turație (CP/rpm) | 150/5.000-6.000 |
| Cuplu maxim/turație (Nm/rpm) | 250/1.500-3.500 |
| Transmisie | față |
| Cutie de viteze | automată, 7 trepte |
| L/l/h (mm) | 4.284/1.789/1.456 |
| Ampatament (mm) | 2.636 |
| Volum portbagaj (l) | 380-1.237 |
| Accelerație 0-100 km/h (s) | 8,5 |
| Viteză maximă (km/h) | 224 |
| Consum mixt (l/100 km) | 5.,9 |
| Emisii CO2 (g/km) | 134 |
| Preț (euro fără TVA) | 21.789 |

























Comentați?