autoturisme “electrificate”
Home Piaţa auto Flotă verde SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice

Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din SUA vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate de Congres.

Totodată, se va încheia şi sprijinul de 4.000 de dolari pentru maşinile electrice second-hand, un stimulent care a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor de vehicule electrice în ultimii ani.

Un pas înapoi pentru SUA în tranziţia verde

Organizaţia de advocacy Electrification Coalition a reacţionat dur, afirmând că ”pe măsură ce vehiculele electrice câştigă o cotă tot mai mare din piaţa auto globală, este clar că viitorul transportului este electric; acest proiect de lege cedează rolul Americii în acel viitor în favoarea Chinei.” Iniţial, SUA au introdus acest credit fiscal în 2008, fiind plafonat pentru fiecare producător la 200.000 de unităţi. Reforma din 2022 a extins creditul şi la vehiculele în leasing şi a eliminat plafonul pe producător.

Industria auto americană – încurajată să continue producţia pe benzină

Noua lege oferă, în acelaşi timp, beneficii notabile pentru producătorii auto tradiţionali. Printre acestea se numără eliminarea penalizărilor pentru nerespectarea normelor privind consumul mediu de combustibil (CAFE), ceea ce facilitează producţia de vehicule cu motoare termice.

Potrivit analistului Dan Levy de la Barclays, eliminarea creditelor fiscale până la sfârşitul lunii septembrie va duce la o creştere temporară a vânzărilor de EV-uri, întrucât clienţii vor grăbi achiziţiile planificate. Totuşi, după această perioadă, este aşteaptată o scădere accentuată a vânzărilor.

”Considerăm că această lege confirmă încetinirea pătrunderii maşinilor electrice în SUA, deoarece atât stimulentele (‘morcovul’) cât şi reglementările stricte (‘băţul’) sunt diminuate”, a explicat Levy.

Impact economic şi proiecţii

Un studiu al Universităţii Harvard, publicat în martie, estimează că eliminarea acestor credite va reduce penetrarea vehiculelor electrice cu 6% până în 2030, dar va economisi guvernului federal aproximativ 169 miliarde de dolari în următorul deceniu.

În trecut, companiile auto au plătit penalităţi masive pentru nerespectarea standardelor de eficienţă. De exemplu, Stellantis (producătorul Chrysler) a achitat 190,7 milioane de dolari pentru anii 2019-2020, după alte aproape 400 de milioane pentru perioada 2016–2019. GM a plătit anterior 128,2 milioane de dolari pentru 2016 şi 2017.

Alte prevederi eliminate din forma finală a legii sunt taxa anuală de 250 de dolari pentru vehiculele electrice, destinată finanţării reparaţiilor de drumuri şi obligaţia ca Serviciul Poştal al SUA să renunţe la flota sa de vehicule electrice.

Legea marchează o schimbare de direcţie semnificativă pentru politica de electrificare a transportului în SUA, cu potenţialul de a frâna ritmul de adoptare al vehiculelor electrice şi de a afecta poziţia globală a Americii în această industrie în plină expansiune.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Hyundai
AutoturismeFlotă verdeIndustrie auto

Cinci noi modele Hyundai care vor reinventa gama mărcii

Hyundai intră într-o perioadă de transformare accelerată în Europa, anunțând o adevărată...

Kia EV4
Flotă verde

Kia EV4, autonomie de 390 km la temperaturi negative record

Kia EV4 a demonstrat o autonomie și performanțe de încărcare excelente într-unul...

Subaru
Flotă verdeIndustrie auto

Noul Subaru E-Outback intră în producție

Subaru urmează de mulți ani o strategie de producție mixtă. Cu scopul...

ID.7
Analize de piațăFlotă verde

Volkswagen a depășit Tesla la vânzările de vehicule electrice în Europa

Volkswagen a înregistrat cele mai mare vânzări de mașini complet electrice din...