Advertisement

Gibraltar
Home Infrastructură Spania și Maroc ar putea construi un tunel feroviar pe sub strâmtoarea Gibraltar

Spania și Maroc ar putea construi un tunel feroviar pe sub strâmtoarea Gibraltar

Construcția unui tunel pe sub Strâmtoarea Gibraltar a fost discutată încă din 1979, dar planurile au fost neglijate din cauza costurilor uriașe pe care le presupune o asemenea investiție. Acum, ideea a fost repusă pe tapet.

Planul inițial viza numai construcția unui tunel de cale ferată pentru trenurile care ar transporta pasageri, mărfuri și vehicule după modelul Tunelului Mânecii. În prezent, este luată în calcul și construcția unei conducte de gaz.

La începutul lunii noiembrie, Guvernul Marocului a numit deja un director general pentru compania care ar urma să relanseze construcția tunelului submarin.

Pe de altă parte, în Spania, societatea Secegsa, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a primit, într-o primă fază, 750.000 de euro prin PNRR, pentru realizarea Studiului de Fezabilitate.

Terminalele de la capetele tunelului ar trebui să fie amplasate la o distanță de 42 km, din care 38,7 km sub apă, acestea urmând să fie construite la Punta Paloma (Spania) și Punta Malabata, în golful Tanger (Maroc).

Tunelul ar atinge o adâncime maximă de 300 de metri, cu o înclinație de 3% și ar include trei conducte: două pentru trecerea trenurilor, cu diametrul de 7,9 metri și una de serviciu, cu diametrul de 6 metri. Cele trei tuneluri ar urma să fie conectate la fiecare 340 de metri.

Potrivit proiectului, sunt mari dificultăți de depășit. Pe lângă adâncime, există curenți și maree puternice, precum și o geologie complexă.

Implementarea tunelului ar urma să aibă loc în două etape. În prima va fi finalizată una dintre conducte, iar trenurile vor circula alternativ în ambele sensuri, iar, în a doua, va fi finalizată și cealaltă conductă, circulația trenurilor fiind apoi unidirecțională. Locomotivele ar putea circula cu viteze de până la 120 km/h.

Construcția tunelului ar putea avea loc între 2030 și 2040.

Traficul de mărfuri între Maroc și Europa este în continuă creștere și se desfășoară prin intermediul camioanelor transportate cu feriboturi peste Strâmtoarea Gibraltar sau al navelor Ro-Ro. În 2019, doar navele Ro-Ro dintre portul spaniol Algeciras și cele din Africa de Nord au transportat 367.814 camioane. Din Maroc, rețeaua rutieră și cea feroviară se conectează cu cele din Tunisia și Algeria.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Coface TOP 500 companii din ECE: Polonia și sectorul auto conduc clasamentul

Inflație record în Europa, dar se întrevede, anul viitor, „zona de platou”. Analiză XTB

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Focșani - Brăila
Infrastructură

Documentația pentru Drumul Expres Focșani – Brăila, transmisă la ANAP

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, spre validare către Agenția Națională...

DN 2
Infrastructură

Constructor desemnat pentru modernizarea Centurii Bucureşti, între DN 2 şi A2

Asocierea Maristar COM – Hydrostroy AS – Patstroy VDH EAD a câştigat...

Ruse
Infrastructură

Proiectarea celui de-al doilea pod între Giurgiu și Ruse, la un pas de lansarea în licitație

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis, vineri, la...

Bârlad
Infrastructură

Circulaţia rutieră a fost deschisă pe VO Bârlad. Cei 11,2 km au fost construiți în 6 ani

Circulaţia autovehiculelor a fost deschisă oficial, joi, pe Varianta Ocolitoare (VO) Bârlad,...