Advertisement

Kurzarbeit
Home Piaţa auto Industrie auto Situația de la Uzina Dacia determină Guvernul să propună modificarea reglementărilor pentru Kurzarbeit

Situația de la Uzina Dacia determină Guvernul să propună modificarea reglementărilor pentru Kurzarbeit

Ministerul Muncii va trimite Parlamentului, astăzi, o serie de amendamente care să flexibilizeze măsura privind reducerea timpului de lucru – Kurzarbeit, prevăzută prin OUG 132/2020. Decizia a fost adoptată după ce Uzina Dacia din Mioveni şi-a întrerupt activitatea din cauza crizei de semiconductori la nivel global, situaţie care afectează 50%-60% din activitatea de producţie şi aproximativ 8.000 de lucrători.

Una dintre propunerile de modificare a măsurii Kurzarbeit vizează o reducere cu 80% a timpului de lucru, faţă de 50% în prezent.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a explicat că amendamentele care vor flexibiliza măsura vizează întreg mediul de afaceri pentru că scopul este păstrarea locurilor de muncă. Totodată, aceasta precizat că autorităţile intenţionează să ofere posibilitatea ca programul de lucru să poată fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare.

„Amendamentele vizează întreg mediul de afaceri, pentru că interesul nostru este să păstrăm locurile de muncă. În ceea ce priveşte flexibilizarea zilelor lucrătoare, vrem să dăm posibilitatea ca programul de lucru să poată fi modificat ori de câte ori situaţia o impune, dar angajatorul va fi obligat să justifice de fiecare dată această schimbare. O altă modificare se referă la comunicarea către angajat. Dorim să introducem în lege şi situaţiile excepţionale care, iată, pot să apară. Prin urmare, în astfel de situaţii, comunicarea către salariat va putea să se facă cu cel puţin 24 de ore anterior aplicării efective a măsurii, faţă de 5 zile în mod obişnuit, în cazul în care intervine o modificare a programului cauzată de o creştere a activităţii sau dacă se impune înlocuirea unui salariat care se află în imposibilitatea de a presta activitate conform programului de lucru. Pentru a veni atât în sprijinul angajatorilor, cât şi al salariaţilor, am propus posibilitatea ca timpul de muncă să fie redus până la 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară, faţă de 50% cât e în prezent”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii s-a întâlnit cu Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia oentru a discuta despre necesitatea adoptării rapide a prevederilor privind reducerea timpului de muncă, proiect aflat acum în Parlament.

Reprezentanţii ACAROM au semnalat că situaţia de la Uzina Dacia Mioveni a apărut în mod neaşteptat, nu a putut fi prevăzută şi este fără precedent.

”Voi solicita dezbaterea proiectului de lege în procedură de urgenţă, pentru a veni astfel în sprijinul companiilor care se confruntă cu situaţii dificile şi care vor să acceseze această formă de sprijin”, a spus ministrul Muncii.

Potrivit Ordonanţei 132/2020, angajatorii ale căror companii înregistrează scăderi ale comenzilor din cauza crizei provocate în urma pandemiei şi care reduc programul de lucru al angajaţilor (kurzarbeit) beneficiază de subvenţionarea salariilor angajaţilor.

 

CITEȘTE ȘI:

Și România a introdus obligativitatea prezentării unui test Covid negativ la intrarea în țară

Care au fost cele mai căutate locuri de muncă la început de an

Cum se obține anularea CIV în baza de date a RAR. Cazuri excepționale

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

ACAROM
Industrie auto

ACAROM: Producția auto din România a crescut cu 8,7% în primul semestru, la 292.378 de unități

În primele șase luni din 2024, producția de automobile în România a...

Săptămâna de muncă de 4 zile
Juridic

Săptămâna de muncă de 4 zile în România: cum se aplică și ce avantaje are

În domeniul dinamic al forței de muncă, căutarea echilibrului între viața profesională...

permisele de conducere
Juridic

Șoferii sunt anunțați prin SMS și e-mail când le expiră permisele de conducere

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculari a lansat, în luna iulie...

Twingo E-Tech Electric
Industrie auto

Renault va produce în Slovenia, modelul Twingo E-Tech Electric, cu un preț sub 20.000 de euro

Renault şi Guvernul sloven au încheiat un memorandum de înţelegere pentru producţia...