Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM)a prelungit sesiunea de înscriere atât pentru pesoanele fizice, cât și pentru persoane juridice, inlusiv UAT-uri și instituții publice, în cadrul programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus până la data de 31 iulie 2022.
De asemenea, AFM a prelungit, până la data de 12 august 2022, și sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare pentru Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi.
“Am decis să prelungim perioada de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul acestor programe pentru a facilita accesul la finanțare a cât mai multor beneficiari. Prin programele noastre urmărim îndeplinirea obiectivelor europene și naționale privind mobilitatea urbană sustenabilă și ne dorim să finanțăm cât mai multe autovehicule electrice și electrice hibride prin intermediul Programului Rabla Plus. În același timp, susținem finanțarea în procent de 100% din cheltuielile eligibile pentru instalarea de stații de reîncărcare, suma maximă fiind de 190.000 lei, în cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități. Este o necesitate să prioritizăm implementarea acestor programe la nivel național pentru a oferi avantaje tuturor celor care aleg autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător”, a declarat președintele AFM, LaurențiuAdrian Neculăescu.
În cadrul programului Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate, la care se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
- ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei, la care se pot adauga:
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
- ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
În cadrul programului Rabla Plus, cuantumul finanțării este de:
- 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
- 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
- pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.
De asemenea, ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.
În cadrul programului Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, finanțarea se acordă în procent de 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanți. Suma maximă finanțată pentru instalarea unei stații de reîncărcare este de 190.000 lei, valoare ce reprezintă 100% din totalul cheltuielilor eligibile.
Finanțarea se acordă pentru fiecare categorie de solicitant, după cum urmează:
– instituție publică — maximum 800.000 lei;
– UAT — municipiul București — maximum 8.000.000 lei;
– subdiviziune a municipiului București — maximum 8.000.000 lei;
– UAT — municipiu de rang I — maximum 4.000.000 lei;
– UAT — municipiu de rang II — maximum 3.000.000 lei;
– UAT — oraș — maximum 2.000.000 lei;
– UAT — comună — maximum 1.000.000 lei;
– UAT — județ — maximum 4.000.000 lei;
– instituție publică/UAT — localizată în stațiuni turistice de interes național —
maximum 3.000.000 lei;
– instituție publică/UAT — localizată în stațiuni turistice de interes local — maximum
2.000.000 lei;
– zonă metropolitană (definită sau constituită) a municipiilor reședință de
județ/municipiului București — maximum 2.000.000 lei.
CITEȘTE ȘI:
COTAR cere o anchetă în cazul aplicației utilizate de Poliție pentru a identifica mașinile fără RCA
Comentați?