Salariul minim a rămas singura modalitate de creştere salarială colectivă de amploare după 2010, negocierile colective cunoscând un declin accelerat şi politica salarială din sectorul bugetar fiind formal scoasă de sub incidenţa oricăror negocieri, reiese din studiul realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România, ”Salariul minim și traiul decent. De la mituri la oportunități”.
Potrivit cercetării, în 2020, salariul minim brut era în termeni nominali de 2,3 ori mai mare decât în 2015, de 3,7 ori mai mare decât în 2010 și de 7,2 ori mai mare decât în 2005, o creștere substanțială dacă ne raportăm la evoluția economiei naționale — produsul intern brut era în 2020 de 1,5 ori mai mare decât în 2015, de 1,9 ori mai mare decât în 2011 și de 4 ori mai mare decât în 2005. Dacă luăm în calcul creșterea generală a prețurilor, salariul minim brut era în 2020 de 2,1 ori mai mare decât în 2015, de 2,9 ori mai mare decât în 2010 și de 4,2 ori mai mare decât în 2005; în comparație, PIB-ul estimat pentru 2020 era de 1,2 ori mai mare decât în 2015, de 1,4 ori mai mare decât în 2010 și de 1,7 ori mai mare decât în 2005. Chiar și dacă ținem cont de distorsiunea introdusă de transferul de contribuții de la începutul lui 2018, salariul minim era în termeni reali în 2020 tot de peste două ori mai mare decât în urmă cu zece ani și de peste trei ori mai mare decât în urmă cu cincisprezece ani.
”Miza cea mai importantă nu ține însă de aceste cifre. Până la urmă salariul minim era foarte mic la începutul anilor 2010 și, după cum vom vedea, rămâne insuficient în ciuda creșterii la prima vedere impresionante din ultimii ani. Ne putem da seama de importanța reală a oricărei discuții despre salariul minim dacă ținem cont că numărul salariaților remunerați cu salariul minim este astăzi de cinci ori mai mare decât în urmă cu zece ani”, arată autorii studiului, Ştefan Guga şi Marcel Spătari (Syndex România).
În 2018, peste 1,7 milioane de contracte individuale de muncă (CIM) cu normă întreagă aveau salariul de bază la nivelul minim legal (1900 de lei brut). Între timp, au fost introduse două salarii minime speciale: unul pentru studii superioare (2350 lei brut), care era specificat în 110-120 de mii de CIM-uri în 2019-2020, și altul de 3000 de lei brut, inițial gândit pentru sectorul construcții și apoi extins la alte domenii
conexe — 300 de mii de CIM-uri aveau acest salariu la sfârșitul lui 2019, și 320 de mii la sfârșitul lui 2020. Per total, în 2019 s-a atins un maxim de 1,75 milioane de CIM-uri cu salariul minim (dintre care 1,33 milioane cu 2080 de lei brut), ceea ce însemna circa 31,5% din totalul CIM-urilor cu normă întreagă; diferența este uriașă față de 350 de mii (7,7%) în 2011. Orice modificare a salariului minim afectează astăzi în mod imediat și direct aproape unul din trei contracte individuale de muncă cu normă întreagă, față de mai puțin de unul din zece în urmă cu zece ani.
„După 2010 salariul minim a rămas singura modalitate de creştere salarială colectivă de amploare, negocierile colective cunoscând un declin accelerat şi politica salarială din sectorul bugetar fiind formal scoasă de sub incidenţa oricăror negocieri. Odată cu revenirea economică începută în 2013, devenea evident că dinamica salarială nu urma să recupereze de la sine şi într-un orizont de timp rezonabil decalajul faţă de evoluţia generală a economiei – scăderea bruscă şi puternică a părţii salariale în PIB sugera că salariaţii au fost cei care au suportat cea mai mare parte din povara crizei şi a austerităţii ce a urmat. Cel puţin până la reapariţia deficitului de forţă de muncă ieftină către sfârşitul deceniului, era evident că negocierile individuale între angajaţi şi angajatori nu aveau cum să inducă salariilor o evoluţie măcar sincronă cu cea a activităţii economice”, notează autorii studiului.
Potrivit cercetării, acest scop iniţial al creşterii salariului minim s-a permanentizat rapid, odată ce a devenit clar că foarte mulţi angajatori din mediul privat nu erau dispuşi să crească salariile în absenţa unor constrângeri legislative, lucru evident dacă ne uităm la creşterea accelerată a numărului de CIM-uri cu salariul minim.
„Situaţia s-a menţinut chiar şi în perioada 2017-2019, când ne-am fi aşteptat la o reducere a incidenţei salariului minim pe piaţa muncii date fiind frecvenţa şi intensitatea cu care angajatorii reclamau creşterea deficitului de forţă de muncă. Aşadar, importanţa politicii salariului minim nu e dată doar de faptul că are un impact direct asupra unei treimi din contractele individuale de muncă cu normă întreagă, ci şi pentru că rămâne un mijloc esenţial pentru a impulsiona creşterea veniturilor salariaţilor într-un context în care negocierile colective şi individuale între angajaţi şi angajatori nu joacă un rol important”, mai susţin autorii studiului.
Potrivit cercetării, dacă vrem să obţinem o înţelegere adecvată a evoluţiei şi nivelului salariului minim din România în comparaţie cu celelalte ţări europene trebuie în primă instanţă să operăm o corecţie. Ţinând cont că salariul brut trebuia crescut în 2018 cu 20% doar pentru a conserva salariul net, creşterea efectivă fiind doar ce s-a adăugat peste această creştere formală. În euro, salariul minim brut necorectat era în 2020 de 461 de euro, mai mare decât în Ungaria, Letonia şi Bulgaria.
Astfel, corecţia pentru transferul de contribuţii rezultă însă într-un salariu minim brut de doar 389 de euro, ceva mai mare decât în Bulgaria, însă semnificativ mai mic decât în orice altă ţară estică: 86% din nivelul salariului minim din Ungaria, 71% din nivelul din Cehia şi doar 67% din nivelul din Slovacia şi Polonia.
„Decalajul faţă de vest este uriaş, salariul minim din România fiind în continuare de patru până la cinci ori mai mic. Desigur, creşterile din ultimul deceniu sunt vizibile, situaţia în anul 2010 fiind mult mai proastă. Totuşi, diferenţele sunt în continuare suficient de mari încât să nu putem vorbi de o apropiere sensibilă a salariului minim din România de cel din ţările europene mai dezvoltate”, se mai spune în raport.
Potrivit cercetării, dacă ne interesează puterea de cumpărare a salariului minim din fiecare ţară, comparaţia în euro nu e pe deplin relevantă, din moment ce pot exista diferenţe semnificative de preţuri între ţări.
„Eurostat publică ajustări la paritatea puterii de cumpărare, bazate tot pe salariul minim brut. Cum era de aşteptat, o asemenea ajustare apropie destul de mult salariile dintre ţări, micşorându-le pe cele din vest şi mărindu-le pe cele din est (preţurile fiind mai mici în est, în termeni de cumpărare salariile de aici sunt comparativ mai mari decât în termeni nominali). Cu un salariu brut artificial ridicat de transferul de contribuţii şi cu preţuri mai mici decât în multe alte state membre UE, la prima vedere România urcă semnificativ în clasamentul salariului minim la nivel european. Dacă facem însă corecţia pentru transferul de contribuţii, observăm că clasamentul este cel obişnuit, cu România în continuare foarte mult în spatele Sloveniei, Poloniei sau Lituaniei şi sensibil sub Cehia sau Ungaria; faţă de ţările din vest, salariul minim din România este pe la jumătate. Dacă ignorăm distorsiunea majoră indusă de recentele schimbări fiscale din România riscăm deci să ajungem la concluzii hazardate, care nu au nimic de-a face cu realitatea, aşa cum se întâmplă în studiul publicat recent sub egida Confederaţiei Patronale Concordia, potrivit căruia ‘calculat la paritatea puterii de cumpărare, nivelul salariului minim din România este superior multor state din regiune, fiind al doilea după Polonia”, arată raportul.
Potrivit autorilor studiului, ne putem face o idee şi mai clară despre cât de reale şi importante rămân decalajele salariale faţă de celelalte ţări europene dacă ne uităm mai în detaliu la salariile nete.
„Aplicând acest criteriu suplimentar, observăm că, chiar şi la paritatea puterii de cumpărare, salariul minim din România stă semnificativ mai prost decât în Cehia sau Slovacia, ţări faţă de care comparaţia în cifre brute era mai avantajoasă pentru România. Din acest punct de vedere, decalajele faţă de ţările din vest cresc din nou – spre exemplu, dacă salariul minim brut la paritatea puterii de cumpărare era în 2020 la 50% din nivelul salariului minim din Olanda, salariul net era la doar 41%”, precizează autorii raportului.
Mai mult, dacă se ţine cont că paritatea puterii de cumpărare este stabilită în funcţie de un coş de consum mai mult ca sigur irelevant pentru gospodăriile cu venituri mici, putem merge mai departe şi să ne raportăm strict la diferenţele de preţ ale alimentelor. În acest caz, autorii studiului susţin că decalajele cresc iarăşi: salariul minim din România era în 2020 la doar 80% faţă de Slovacia, 78% faţă de Cehia, 70% de faţă de Polonia şi 57% faţă de Slovenia; faţă de Olanda, România se situa undeva la doar 30%.
Altfel spus, un salariu minim net din România îţi permitea să cumperi doar 30% din coşul alimentar pe care şi l-ar fi permis un salariu minim în Olanda şi doar 70% dacă ne raportăm la Polonia. Situaţia este cu atât mai proastă cu cât numărul de salariaţi plătiţi la nivelul minim în România este de departe cel mai mare din UE, majoritatea ţărilor vecine având sub 10% din salariaţi plătiţi la nivelul minim.
Potrivit raportului, România rămâne mult în spatele chiar şi unor ţări ca Ungaria, care la prima vedere au un salariu minim net la paritatea puterii de cumpărare echivalent cu cel din România – doar 8% din salariaţii din Ungaria sunt remuneraţi la nivelul minim, de peste trei ori mai puţin decât în România.
Aşadar, în termeni de putere de cumpărare, salariul minim din România rămâne încă foarte redus, chiar dacă au existat progrese importante în ultimul deceniu. Şi din cealaltă perspectivă – cea a costului salarial – România rămâne ferm aşezată la coada clasamentului european. Trebuie să ţinem cont că angajatorul plăteşte nu doar salariul brut, ci şi o parte din contribuţiile sociale, iar aceasta din urmă a fost redusă la minimum în România începând cu 2018. Deci din punct de vedere al costurilor pentru angajator, salariul minim din România este mult mai atractiv decât pare din comparaţia salariilor brute.
„În realitate, doar în Bulgaria salariul minim rămâne mai ieftin decât în România. Un salariat plătit la nivelul minim în România este cu 11% mai ieftin decât în Ungaria, cu 34% mai ieftin decât în Polonia, cu 35% mai ieftin faţă de Cehia şi cu 40% mai ieftin faţă de Slovacia. Salariul minim din România este în continuare la un nivel foarte scăzut, lucru pe care atât angajaţii, cât şi angajatorii îl resimt cât se poate de clar, ce-i drept în moduri diametral opuse”, se mai spune în raport.
CITEȘTE ȘI:
Închiriază un automobil de fiecare dată când ai nevoie
Afacerile din activitățile de transporturi, în creștere cu 10,8% în luna februarie față de ianuarie
Trafic reluat pe Autostrada Soarelui A2 între km 33+100 – km 27+150
Comentați?