Rompetrol: Aprovizionarea cu ţiţei nu este afectată după incidentul din portul Novorossiysk

Rompetrol

Grupul KMG International (fostul Rompetrol Group) nu înregistrează dificultăţi în aprovizionarea cu materii prime în contextul incidentului recent din portul Novorossiysk, când o furtună puternică a afectat capacitatea de încărcare a ţiţeiului din conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC), potrivit companiei. Astfel, nu există elemente care ar putea determina o reducere, în perioada următoare, a volumelor şi a livrărilor de produse petroliere la nivel naţional, dar şi în regiune.

Cu sprijinul KMG Trading, divizia de comerţ cu ţiţei şi produse petroliere, două tancuri petroliere urmează să ajungă în portul Midia, să suplimenteze rezervele actuale de ţiţei ale rafinăriei Petromidia.

„În acelaşi timp, precizăm că entitatea specializată KMG Trading are experienţa şi capacitatea necesară pentru identificarea şi asigurarea aprovizionării cu ţiţei a rafinăriei Petromidia, de pe piaţa de profil, în orice context”, au arătat reprezentanţii companiei.

Potrivit acestora, în ultimii 15 ani, rafinăria Petromidia a beneficiat de investiţii majore în modernizarea şi eficientizarea proceselor de producţie. Complexitatea tehnologică atinsă îi oferă rafinăriei din Năvodari capabilitatea şi flexibilitatea de a procesa diferite tipuri de ţiţei.

Rafinăria Petromidia procesează, în special, ţiţei origine Kazahstan (Ural, CPC), cu încărcare în terminalele onshore şi offshore din portul Novorossiysk. Ponderea ţiţeiului de tip CPC (care se încarcă prin terminalele offshore – afectate de incidentul recent) în reţetele de obţinere a produselor petroliere din Petromidia este una scăzută, comparativ cu alte tipuri de ţiţei utilizate în mod curent.

Conform procedurilor interne, rafinăria dispune de stocuri operaţionale de ţiţei, la care se adaugă şi stocurile de urgenţă, constituite conform obligaţiilor legale. Stocurile permit şi asigură funcţionarea rafinăriei pentru o perioadă de timp, în funcţie de gradul de utilizare, dar şi de eventualele condiţii meteorologice nefavorabile sau probleme tehnice pe fluxul de aprovizionare.

În prezent, activităţile de producţie din rafinăria Petromidia Năvodari sunt sistate, pentru efectuarea reviziei tehnologice programate, termenul de finalizare a lucrărilor fiind estimat în data de 3 aprilie.

În această perioadă, Rompetrol îşi onorează obligaţiile contractuale încheiate anterior şi continuă livrările de produse petroliere, din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International.

 

CITEȘTE ȘI:

Înmatriculări vehicule comerciale: -13,5% în primele două luni ale anului 2022; -15,7% în februarie

LeasePlan România aniversează 15 ani pe piața de leasing operațional

 

 

Adaugati comentariu