MOL
Home Infrastructură Siguranţă rutieră Risc de ambuteiaje, vineri, pe DN 1. Ce recomandă Brigada Rutieră

Risc de ambuteiaje, vineri, pe DN 1. Ce recomandă Brigada Rutieră

Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto să evite, vineri, deplasarea pe DN 1, în contextul evenimentelor prilejuite de Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9).

„Conducătorilor auto le este recomandat ca vineri, între orele 11.00 – 15.00 şi 18.00 – 21.00, să evite deplasarea pe Drumul Naţional 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje”, transmite Brigada Rutieră.

Potrivit sursei citate, autorităţile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puţin cu activităţile cotidiene ale populaţiei.

Astfel, pentru participanţii la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulaţiei şi, în acest context, Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor auto să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor.

Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui, vineri, 10 iunie 2022, Summitul Formatului București 9 (B9), care se va desfășura la Palatul Cotroceni.

Evenimentul este organizat la invitația Președintelui României și a Președintelui Republicii Polone, Andrzej Duda, ca inițiatori ai acestui format, și se va desfășura cu prezența la București a celorlalți șefi de state din Formatul București, precum și a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, în calitate de invitat de onoare.

Agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea celor mai importante decizii ale Summitului NATO, care va fi organizat la Madrid, în perioada 28 – 30 iunie 2022, și va aborda, în mod prioritar, consecințele generate de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei și răspunsul Alianței la acestea.

 

CITEȘTE ȘI:

Atitudinea față de economisire: O treime dintre români ar păstra banii la saltea

ASF a amendat societatea Euroins și mai mulți brokeri de asigurare

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Restricții de circulație
Siguranţă rutieră

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone, în perioada 30 mai – 1 iunie

Circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5...

accidentate mortal
Siguranţă rutieră

INS: Numărul persoanelor accidentate mortal pe șosele a scăzut, anul trecut, cu 12,3%

Anul trecut au avut loc 28.240 accidente de circulaţie rutieră cauzatoare de...

Autoutilitarele
Siguranţă rutieră

Autoutilitarele la control! Amenzi de peste 460.000 de lei

Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti a verificat, în ultima lună, aproape 400...

Podul Giurgiu - Ruse
Siguranţă rutieră

Circulație suspendată în perioada 4-5 iunie pe Podul Giurgiu – Ruse. Rutele alternative

Circulația pe Podul Giurgiu – Ruse va fi suspendată în perioada 4-5...