NOx
Home Piaţa auto Flotă verde Consultări pentru introducerea testelor de emisii în condiţii reale

Consultări pentru introducerea testelor de emisii în condiţii reale

Miniştrii Mediului din Uniunea Europeană se vor reuni luni pentru a evalua stadiul negocierilor aflate în derulare pentru consolidarea controlului emisiilor poluante la autovehicule, pentru a evita ca în viitor să se mai producă fraude precum cea a producătorului german Volkswagen, care a instalat pe anumite motoare diesel un software cu care manipula testele oficiale.

O serie de ţări au solicitat ca această problemă să fie inclusă pe agenda reuniunii, cu scopul de a obţine mai multe informaţii despre modul în care este abordat scandalul la nivel european, potrivit unor surse diplomatice, citate de agenţia Europa Press, preluată de Agerpres.

UE are în vedere introducerea, începând de anul viitor, din ianuarie, a testelor de emisii în condiţii reale de mers, care să completeze actualele teste de laborator, dar mai trebuie să stabilească importanţa pe care aceste noi controale o vor avea în momentul acordării permiselor.

Discuţiile se vor centra acum pe durata de tranziţie până când noul sistem de teste va fi obligatoriu, deoarece, în prima fază, vor fi doar teste consultative.

O serie de state membre, printre care Germania şi Spania, vor o amânare sau o flexibilizare a calendarului stabilit de Bruxelles, care susţine să se introducă progresiv din 2017 şi să devină obligatorii pentru toate autovehiculele începând din 2018.

Nivelurile maxime de poluare cu oxid de azot (NOx) permise de normele comunitare sunt de 80 mg/kilometru, dar, de ceva vreme, experţii au devenit conştienţi de diferenţele care există între măsurătorile din laborator şi cele de pe şosea, au menţionat sursele citate.

De aceea, Executivul comunitar susţine ca această limită de 80 mg de emisii de NOx în cazul motoarelor diesel ale noilor autovehicule să fie obligatorie în cazul testelor făcute pe şosea, din 2018, deşi analizează o perioadă tranzitorie de doi ani în care să fie permisă o flexibilitate de 60%, au explicat sursele comunitare.

Această propunere a fost discutată la nivel tehnic şi sunt delegaţi care manifestă rezerve şi cer o mai mare flexibilitate. Statele membre vor examina propunerea miercuri, 28 octombrie, în cadrul unei reuniuni cu comisia tehnică pentru autovehicule şi apoi va fi supusă la vot.

În cazul în care Comisia obţine sprijinul unei majorităţi calificate a ţărilor, propunerea va merge mai departe şi urmează a trece prin Consiliul şi Parlamentul European, dar, dacă nu va obţine votul, va fi prezentată Consiliului, după cum au precizat sursele comunitare, pentru ca ţările membre „să se pronunţe mai clar şi sub o mai mare presiune publică”.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AutoturismePiaţa auto

OMODA 9 SHS-P Black Edition, evoluția stilului

Bazându-se pe succesul remarcabil înregistrat pe piață de OMODA 9 SHS-P, brandul...

utilitarelor ușoare
Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

ACEA: Pentru electrificarea utilitarelor ușoare este nevoie de o abordare diferită

Adoptarea utilitarelor ușoare electrice este în creștere, dar segmentul a rămas încă...

BMW
Flotă verde

BMW a primit o mega-comadă de mașini electrice de serviciu

Katoen Natie, furnizor belgian de servicii logistice și portuare la nivel internațional,...

amazon
Flotă verde

Amazon operează 50.000 de autoutilitare electrice, dar se află abia la jumătatea drumului față de obiectivul pentru 2030

Amazon operează peste 50.000 de autoutilitare electrice de livrare în întreaga lume,...