Advertisement

Masca de protecție
Home Administrare flote Juridic Proiectul de reglementare a stării de alertă, adoptat. Masca, obligatorie

Proiectul de reglementare a stării de alertă, adoptat. Masca, obligatorie

Guvernul a adoptat luni proiectul de lege pentru reglementarea stării de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă. Documentul a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare în regim de urgenţă.

Potrivit proiectului se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Pe de altă parte, documentul prevede că în domeniul transporturilor autorităţile pot impune unele măsuri restrictive în ceea ce priveşte derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin al ministrului de resort şi pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Totodată, autorităţile pot plafona preţurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă.

Noul regim al contravenţiilor în starea de alertă

Prin proiectul de lege pentru reglementarea stării de alertă, regimul contravenţiilor s-a schimbat şi a fost pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.

„În baza acestui proiect de lege s-a schimbat regimul contravenţiilor astfel încât regimul juridic al contravenţiilor este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 pentru a evita situaţia ivită în contextul în care regimul contravenţiilor stabilit în baza Ordonanţei 1/1999 a fost declarat neconstituţional”, a afirmat şeful Cancelariei prim-ministrului.

Organizarea activităţilor de comercializare

„În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţii destinate acestui scop, aşa cum sunt cele de tip drive-in, room-service sau livrare la clienţi. Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă, se pot suspenda activităţile de comercializare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale cu câteva excepţii în cazul cărora sunt permise astfel de activităţi, respectiv vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. Este, de asemenea, permisă activitatea desfăşurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului”, a explicat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.

El a precizat că proiectul de lege prevede şi câteva excepţii pentru operatorii economici care-şi desfăşoară activităţile în centre comerciale, precum „cele legate de îngrijire personală, curăţătorie, cabinete stomatologice, optică medicală şi altele”.

Programe decalate pentru angajaţi

Proiectul de lege prevede şi obligativitatea ca instituţiile publice şi companiile naţionale cu peste 50 de angajaţi să organizeze programe decalate pentru salariaţi.

„O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităţilor de muncă pentru personalul angajat – în instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, se instituie obligaţia de a organiza programe individualizate de muncă fără a interveni în această situaţie pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul muncii, astfel încât între salariaţi să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligaţia autorităţilor de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajaţii din cadrul acestor instituţii”, a mai spus Ionel Dancă.

Totodată, în domeniul muncii şi protecţiei sociale, proiectul prevede că valabilitatea contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

„Pe perioada stării de alertă autorităţile competente pot dispune măsuri de protecţie şi prevenţie pentru angajaţii aflaţi în situaţii vulnerabile”, a adăugat şeful Cancelariei prim-ministrului.

De asemenea, Dancă a arătat că acest proiect de lege prevede că instituţiile şi autorităţile pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă pe durată determinată de 6 luni.

 

CITEŞTE ŞI:

Tesla acuzată de ucidere din culpă. Arma: Autopilot!

Franţa condiţionează sprijinul pentru industria auto

Ce formă va avea criza? V, U, W sau L

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Chatbotul RAReş
Juridic

RAR a lansat Chatbotul RAReş, pentru ca publicul să acceseze mai uşor informaţii tehnice

Registrul Auto Român (RAR) a lansat Chatbotul RAReş, pentru ca publicul să...

rar
Juridic

Staţiile ITP, atelierele TLV şi serviciul programări al RAR nu vor funcţiona în perioada 5-6 octombrie 2024

Stațiile ITP, atelierele TLV precum si serviciul programări activități la RAR nu...

CO2
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană refuză amânarea cu doi ani a țintelor de CO2 pentru vehicule

După cum era de așteptat, Comisia Europeană a refuzat solicitarea (neoficială) a...

concediere colectivă
Juridic

Obligația de informare și consultare în contextul concedierilor colective

Într-un peisaj legislativ în continuă evoluție, înțelegerea corectă a procesului de concediere...