Produsul LCV răspunde celor mai presante nevoi ale mediului corporate

Interviu cu Philip Aarsman, director general al Business Lease România



Business Lease

Business Lease România a debutat în 2018 cu misiunea de a împărtăşi tuturor clienţilor săi Pasiunea pentru Mobilitate. Ce înseamnă practic acest nou concept?

Trăim într-o lume în continuă schimbare, iar capacitatea de a ţine pasul cu noile tendinţe vorbeşte despre calitate şi viziune. În Business Lease, suntem în pas cu inovaţia şi tehnologiile de ultimă generaţie, bazându-ne pe experienţa de peste 110 ani de creştere susţinută şi înţelegere a industriei auto. Maşinile sunt la fel, dar ceea ce face cu adevărat diferenţa în abordarea noastră vine din valoarea adăugată: produse, servicii şi sisteme eficiente, la care se adaugă oameni pasionaţi de ceea ce fac. Acestea sunt elementele care ne ajută să păstrăm standarde înalte în consultanţă şi grijă faţă de client. Noua poziţionare integrează mai bine răspunsurile la întrebările: cine suntem, ce facem şi, cel mai important, CUM facem diferenţa pentru clienţii noştri.

Această misiune pro mobilitate a fost întărită şi de lansarea unor produse noi?

Analizăm în mod constant evoluţia pieţei şi încercăm să creionăm produse care să corespundă perfect cerinţelor clienţilor, iar ultimul nostru demers este rezultatul unei astfel de analize. Destinat să răspundă celor mai presante nevoi ale mediului corporate, Produsul LCV creşte capacitatea vehiculelor închiriate la 7,5 tone şi adaugă până la 400.000 kilometri în contractul de leasing operaţional, fiind singurul produs de pe piaţă care oferă vehicule până la această capacitate şi cu un număr de kilometri atât de mare. Până în 2017, aceste vehicule erau contractate în principal prin leasing financiar, cel operaţional fiind încă în etapa de testare. Cu toate acestea, numărul de LCVuri contractate operaţional a crescut constant în ultimul an, clienţii fiind din ce în ce mai familiarizaţi cu avantajele produsului.

Ceea ce face cu adevărat diferenţa şi reprezintă argumentul convingător în relaţia cu clienţii noştri este avantajul produsului LCV în termeni de întreruperi zero, diminuare a pierderilor şi a riscurilor. Practic, cu acest produs, clienţii beneficiază de acces la un „one stop shop“ în cadrul căruia primesc asistenţă specializată completă la configurarea vehiculului pentru activitatea pe care o desfăşoară, plătind numai pentru ceea ce folosesc. Mai mult, riscul întreruperilor este perfect acoperit, utilizatorii beneficiind de asistenţă rutieră 24/7 şi de un vehicul de înlocuire cu configuraţie similară celui din contract.

Aveţi în vedere noi soluţii de optimizare a flotelor auto?

Zona digitală este o componentă foarte importantă în industria automotive. Sistemele inteligente ne ajută să colectăm date pentru a dezvolta noi servicii şi pentru a creşte satisfacţia clienţilor noştri. În 2017, am lansat programul „Connected Care“, prin care toate vehiculele Business Lease sunt echipate cu un dispozitiv care transmite online numărul de kilometri, consumul de combustibil şi toate datele pe care un utilizator le primeşte prin intermediul tabloului de bord al maşinii.

Prin colectarea acestor date, putem programa vehiculele la timp la service, partenerii noştri fiind astfel capabili să optimizeze reparaţiile şi costurile. Connected Care oferă de asemenea managerilor de flote posibilitatea de a monitoriza performanţele vehiculelor şi ale utilizatorilor lor, oferind date despre stilul de conducere, consumul de combustibil sau rute. Astfel, vor putea construi programe de training eficiente, având o imagine mai bună asupra utilizării flotei lor.

Care au fost rezultatele Business Lease România în primele şase luni ale anului?

În comparaţie cu prima jumătate a anului precedent, am înregistrat o creştere de 27% a cifrei de afaceri şi o majorare cu 15% a numărului de vehicule din flotă. Sunt rezultate pe care le datorăm în primul rând dedicării noastre pentru a construi parteneriate solide.

Cum vedeţi dezvoltarea afacerilor până la finalul anului 2018?

Priorităţile sunt stabilite pe două nivele, echipă şi portofoliul de clienţi, din două perspective importante: retenţie şi dezvoltare. Anticipăm o creştere de 17% a portofoliului de leasing operaţional, o dezvoltare cu 8% a flotei închiriate şi, de asemenea, ne aşteptăm ca ponderea LCV-urilor să atingă 30% din flotă în 2018.

 

(Articol publicat in revista Flote Auto, septemrbie 2018)

 

 

Adaugati comentariu