Advertisement

webeye-floteauto
Home Administrare flote Monitorizare și aplicații Principalele atuu-uri ale soluţiilor telematice de la WebEye România

Principalele atuu-uri ale soluţiilor telematice de la WebEye România

Majoritatea clienţilor WebEye evidenţiază, ca principale beneficii ale utilizării soluţiilor telematice, eficientizarea planificării curselor şi reducerea consumului de carburant, reiese dintr-un studiu realizat de WebEye în perioada februarie – martie 2018 pe un eşantion reprezentativ de 100 de companii.

Astfel, 66% dintre participanţii la interviu au declarat că implementarea soluţiilor telematice la nivelul flotei a influenţat pozitiv activitatea companiei, în sensul unei mai bune planificări a curselor auto. 38% dintre respondenţi au constatat reducerea consumului de combustibil, iar 22% au menţionat la capitolul beneficii scăderea costurilor cu întreţinerea maşinilor.

Levente Gall„Rezultatele studiului nu sunt o surpriză pentru noi pentru că în cei peste 10 ani de activitate în România am cerut mereu opinia clienţilor în legătură cu soluţiile noastre. Mă bucură însă interesul manifestat de clienţi faţă de studiul propus de noi şi faptul că, iată, impactul asupra business-ului clienţilor noştri este reconfirmat prin răspunsurile acestora”, a spus Levente Gall, director general WebEye Europa Centrală şi de Est.

Cei mai mulţi dintre respondenţi – 55% – au spus că folosesc soluţiile telematice de peste 3 ani, flotele având în medie 1-10 maşini (75% dintre participanţi), restul gestionând parcuri auto de 50 – peste 100 de maşini.
Întrebaţi de ce au luat decizia de a implementa o soluţie telematică, cei mai mulţi au indicat dorinţa de a eficientiza activitatea firmei şi de a avea un control mai bun al costurilor, dar şi asupra personalului, în acest context fiind menţionată posibilitatea monitorizării stilului de condus al şoferilor, oferită prin soluţia WebEye DrivingStyle. O mai bună planificare a traseelor, monitorizarea pas cu pas a tuturor maşinilor, în timp real, precum şi controlul rutelor şi al timpilor de condus au fost de asemenea menţionate ca obiective pentru trecerea la o flotă monitorizată conform celor mai noi standarde în domeniu.

De asemenea, respondenţii s-au declarat mulţumiţi şi de faptul că, prin telematică, informaţiile ajung la şoferi şi în dispecerat în timp real, că şoferii au devenit mai responsabili, rapoarte detaliate despre toată activitatea flotei sunt disponibile rapid şi s-au eliminat drumurile inutile pentru descărcarea tahografului, care acum se poate face de la distanţă, indiferent de locaţia maşinilor.

webeye_infografic

Unii dintre participanţii la studiu au luat-o înaintea avansului tehnologic, imaginând şi propunând diverse funcţii noi pe care le consideră utile pentru activitatea lor. S-au propus, de pildă, soluţii pentru interconectarea cu benzinăriile, pentru a afla care comercializează cea mai ieftină benzină, stabilirea pragurilor de viteză, individual, pe anumite maşini, posibilitatea primirii unor alerte privind expirarea unor documente sau afişarea soldului HU-GO.

WebEye Telematics Group este un jucător-cheie pe piaţa telematică internaţională şi cel mai mare furnizor de servicii telematice din Europa. Grupul are sediul în Ungaria, unde deţine şi un centru de cercetare şi dezvoltare, şi filiale în 14 ţări europene. În prezent, WebEye are peste 60.000 de soluţii active, iar în 2017 a avut o cifră de afaceri consolidată de peste 14 milioane de euro. Serviciul principal al grupului, care îl confirmă drept lider pe piaţă, este soluţia WebEye bazată pe tehnologia GPS/ GPRS, cu ajutorul căreia transportatorii şi companiile din sectorul logistic pot să îşi organizeze eficient activitatea şi să îşi gestioneze corect resursele.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

telematica
Monitorizare și aplicații

Telematica și reducerea costurilor cu flotele auto

Datele despre vehiculele companiei sunt unul dintre cele mai importante active. De...

Monitorizare și aplicații

Jocurile de cazino întâlnesc literatura

De la romanele clasice până la cele mai recente opere contemporane, cărțile...

ADAS
Monitorizare și aplicații

Beneficiile ADAS pentru managementul flotei

Adoptarea pe scară largă a vehiculelor cu sisteme avansate de asistență pentru...

SafeFleet
Monitorizare și aplicații

SafeFleet a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 24 mil. lei în 2023, în creștere cu 13%

SafeFleet, unul din cei mai importanți jucători pe piața de monitorizare a...