Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să stabilească un plafon de 50 milioane lei pentru continuitatea programului „Prima maşină” în 2017, din banii neutilizaţi anul trecut, în condiţiile în care, în 2016, a fost cheltuită doar 1,41% din alocarea de 100 milioane lei.
„Pentru a asigura continuitatea Programului în cadrul a cel puţin trei etape anuale de garantare, se propune completarea art. 1 din Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014, cu modificările şi completările ulterioare, prin stabilirea plafonului pentru anul 2017 la nivelul sumei de 50 milioane lei din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2016”, spun reprezentanţii Finanţelor.
În 2016, a fost alocat un plafon de 100 milioane lei, provenind din diferenţa neutilizată aferentă plafonului alocat pentru anul 2015. A fost utilizat în proporţie de aproximativ 1,41%, reprezentând un număr total de 75 de garanţii acordate, însumând o valoare de garantare de 1,411 milioane lei.
Până la data de 31 decembrie 2016, nu a fost solicitată nicio executare a garanţiilor acordate de finanţatori.
Potrivit MFP, prin Hotărârea Guvernului nr. 233 din 30 martie 2016 au fost aduse îmbunătăţiri condiţiilor programului, în sensul posibilităţii includerii primei de casare acordate în cadrul Programului „Rabla” pentru justificarea achitării avansului minim obligatoriu de 5% din preţul de achiziţie prevăzut în legislaţia Programului Prima Maşină.
Această facilitate a devenit operaţională în momentul în care a demarat Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, respectiv la data de 14 iunie 2016.
Comentați?