leasing financiar
Home Finanţare Prima de casare din Programul Rabla poate fi utilizată drept avans pentru „Prima maşină”

Prima de casare din Programul Rabla poate fi utilizată drept avans pentru „Prima maşină”

Guvernul a adoptat actul normativ care prevede că voucherele obţinute prin Programul Rabla vor putea fi utilizate drept avans pentru achiziţionarea unui autoturism nou prin Programul Prima maşină.

Potrivit Executivului, actul normativ corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional va putea achiziţiona un autoturism nou în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autorurisme noi (Prima Maşină), folosind facilitatea acordată prin Programul Rabla pentru justificarea achitării avansului de minimum 5% din preţul de achiziţie a noului autoturism.

Prin Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, persoanele fizice beneficiază de garanţii guvernamentale la contractarea creditelor pentru achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui preţ nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

Dintre conditiile de incadrare in programul “Prima Maşina” enumerăm :

  • la data solicitării creditului garantat, beneficiarul are vârsta de minimum 18 ani şi capacitate deplină de exerciţiu;
  • prin autoturism nou se intelege autovehicul definit conform OUG 27/2011 privind transporturile rutiere, produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, care îndeplineste cel puţin cerintele minime ale standardului EURO 5, achiziţionat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi al cărui preţ de achizitie nu depaseste suma de 50.000 de lei, la care se adauga TVA dupa caz;
  • garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată;
  • beneficiarii trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou.
  • beneficiarul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă de asigurare de tip CASCO.

Prin acelaşi act normativ, Guvernul a stabilit ca pentru 2016 plafonul garanţiilor care pot fi emise în cadrul Programului Prima maşină este de 100 de milioane de lei din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru 2015.

Pentru anul trecut, plafonul alocat garanţiilor emise pentru acest program a fost de 350 de milioane de lei. Până la finalul anului 2015, au fost acordate 193 de garanţii.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cancelaria Prim-Ministrului
Finanţare

Cancelaria Prim-Ministrului reduce costurile de transport cu peste 90% prin trecerea la mașini utilizate în leasing operațional

Cancelaria Prim-Ministrului a înregistrat o scădere drastică a cheltuielilor de funcționare dedicate...

Transelectrica
Finanţare

Flotă de 43 de utilitare ușoare pentru Transelectrica

Compania Națională de Transport a Energiei Electrice ”Transelectrica” intenționează să achiziționeze un...

leasingul social
Finanţare

Leasingul social combate sărăcia în transporturi mai eficient decât reducerea taxelor pe combustibil. Studiu

După Franța, Țările de Jos analizează introducerea unui program de „leasing social”...

leasing
Finanţare

Leasing operațional sau leasing financiar: Care este soluția optimă pentru flota auto?

Leasingul operațional oferă rate lunare predictibile și elimină riscurile la returnarea vehiculului....