CEO-ul Jaguar – Land Rover, Ralf Speth, a declarat într-un interviu acordat publicației Autocar: ”prețurile nu vor scădea în următorii 3-5 ani”, referindu-se la mașinile electrice.
Compania britanică începe o ”ofensivă electrică majoră”: după ce I-Pace și-a dovedit calitățile în testul nostru, Jaguar a anunțat că dezvoltă o versiune XJ complet electrică. Mai mult, a și afișat o imagine-teaser cu noul model în cadrul conferinței de presă de la Salonul Auto din Frankfurt.
”Sunt încântat să anunț o ofensivă electrică majoră, cu vehicule construite la Castle Bromwich”, a spus Speth săptămâna trecută, fără să pară a-i păsa că uzina Jaguar se află în Regatul Unit și ar putea fi afectată de consecințele acordului Brexit.
Imaginea a fost surprinsă de Auto Express și pare a reprezenta o versiune revizuită a generației a noua a modelului XJ. Pentru a pune în mișcare viitorul XJ electric, Jaguar va construi o fabrică de baterii la Hams Hall, pe care o va deschide în 2020 și care va furniza bateriile pentru cele 150.000 unități electrice Jaguar – Land Rover, pe care britanicii plănuiesc să le construiască anual.
”Dacă producția de baterii dispare din Regatul Unit, atunci și producția de mașini va dispărea din Regatul Unit”, spunea Speth.
Într-un interviu acordat publicației Autocar, CEO-ul JLR își declară convingerea că modelele electrice reprezintă viitorul industriei auto. Cea mai mare problemă care stă în calea acestora este lipsa infrastructurii de încărcare, dar e o chestiune de timp până când ”revoluția electrică” va veni. ”Va veni mai târziu, dar va veni”.
”Prețul mașinilor electrice este încă prea ridicat, pentru că avem nevoie de autonomie mare. Deci avem nevoie de autonomie mare, pentru că nu avem unde să încărcăm. Dacă ar exista stații de încărcare mai dese, am pune baterii mai mici și am reduce prețul mașinii. (…) Nu vom avea prețuri mai mici în următorii 3-5 ani. Avem nevoie de o rețea mai densă, de calitate mai bună, care să încarce mai repede și să aibă prize standardizate”, a încheiat CEO-ul JLR, Ralf Speth.
Multe rezerve cu privire la vehiculele electrice persistă încă în rândul managerilor...
•Ada Ștefan2 iunie 2026Olanda va face ca leasingul mașinilor de serviciu cu motor cu ardere...
•Ada Ștefan28 mai 2026Germania a depășit pragul de 200.000 de puncte de încărcare publice, reprezentând...
•Flote Auto28 mai 2026Stellantis va investi peste 1 miliard de euro în producția unei noi...
•Ada Ștefan27 mai 2026
Comentați?