Prefectura Olt va monitoriza construcţia tronsonului II al DX Craiova – Piteşti

Prefectul de Olt, Angela Nicolae, a înfiinţat un Grup de lucru, format din 35 de persoane, care va monitoriza realizarea tronsonului II al Drumului Expres Craiova - Piteşti pe teritoriul judeţului.



Craiova - Piteşti

În cadrul primei întâlniri a Grupului cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniu şi ai primăriilor ce vor fi tranzitate de drumul expres, directorul de şantier al tronsonului II, Victor Constantinescu, a anunţat că „din punct de vedere al constuctorului, sunt pregătiţi să demareze lucrarea, fiind aduse deja agregatele pentru asfalt (75 de mii de tone), se lucrează la montarea staţiei de asfaltare, precum şi la cele două staţii de betoane, iar după data de 15 septembrie 2019 vor sosi şi instalaţiile pentru forat”.

La construcţia tronsonului II al drumului expres Craiova – Piteşti vor lucra aproximativ 400 de persoane, a mai spus directorul de şantier.

O nouă şedinţă a Grupului de lucru pentru monitorizarea lucrărilor la drumul expres Craiova – Piteşti va avea loc săptămâna viitoare, dată până la care ar urma să fie identificate toate problemele legate de construcţia drumului, astfel încât să fie luate măsuri de rezolvare „în regim de urgenţă”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Tronsonul 2 (39,85 km), format din două loturi, se întinde între km 17+700 şi km 57+550 şi are ca punct de început limita dintre judeţele Dolj şi Olt, iar ca punct final în apropierea municipiului Slatina, la intersecţia cu DN 65B în zona localităţii Valea Mare. Acesta traversează teritoriile administrative ale urmatoărelor localităţi: Balş, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare.

  • Lotul 1 (18,5 km) – Varianta de ocolire Balş – se întinde între km 17+700 – Km 36+200. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităţilor Balş, Bârza, Piatra Olt.
  • Lotul 2 (21,35 km) – Varianta de ocolire Slatina – se întinde între km 36+200– km 57+550. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităţilor Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare.

Prin execuţia Lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localităţii Balş, iar prin execuţia Lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localităţii Slatina, prin redirecţionarea traficului greu în afara acestor oraşe.

Tronsonul 2 – Lotul 1 va fi realizat de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade SRL – Consitrans. Valoarea contractului este de 661.452.009,54 lei fără TVA, echivalentul a 141 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 7,6 milioane euro fără TVA.

Specificaţii tehnice Tronsonul 2 – Lotul 1:
• Lungime: 18,5 km
• Viteza de proiectare: 120 km/h
• Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
• Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
• Acostamente: 2 x 1,5 metri
• Spaţiu median: 3,00 metri
• Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere:
• km 19+370 – DN 65 Balş Vest
• km 27+630 DJ 644 Barza Nord
• km 35+685 – intersecţia cu DC 13 – Piatra Olt Nord – Vest

Principalele Poduri si Pasaje:
1. Pod la km 22+410 peste râul Olteţ – lungime: 550 m
2. Pod la km 24+260 peste pârâul Gengea – lungime: 30 m
3. Pasaj la km 26+235 peste Calea Ferată 101 – lungime:135 m
4. Pod la km 30+015 peste pârâul Birlui – lungime: 405 m
5. Pasaj la km 19+870 peste DC 154A – lungime: 78 m
6. Pasaj la km 19+370 peste DN 65 la nod rutier Balş Vest – lungime: 78 m
7. Pasaj la km 27+630 peste DJ 644 la nod rutier Barza Nord – lungime: 78 m
8. Pasaj la km 35+685 peste DC13 – Piatra Olt Nord – Vest – lungime: 78 m
Vor fi amenajate parcări la km 29+450, stânga şi dreapta.

Tronsonul 2 – Lotul 2 va fi realizat tot de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade – Consitrans. Valoarea contractului este de 792.189.981,56 lei fără TVA, echivalentul a 168 milioane euro fără TVA, având un cost/km de 7,8 milioane euro fără TVA.

Specificaţii tehnice Tronsonul 2 – Lotul 2:
• Lungime: 21,35 km
• Viteza de proiectare: 120 km/h
• Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
• Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
• Acostamente: 2 x 1,5 metri
• Spaţiu median: 3,00 metri
• Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere:
• km 50+095 la intersecţia cu DJ 546 – Slatina Sud – Est

Principalele Poduri şi Pasaje:
1. Pod la km 39+220 peste pâraul Coarneş – lungime: 40 m
2. Pod la km 39+780 peste pârâul Negrişoara – lungime: 40 m
3.Pod la km 44+510 peste râul Olt – lungime: 1690 m
5. Pod la km 47+875 peste pârâul Milcov – lungime: 405 m
6. Pod la km 48+710 peste Calea Ferată – lungime: 112 m
6. Pod la km 52+200 peste DJ 653 – lungime: 42 m
7. Pod la km 52+490 peste CF 101- lungime: 78 m

Vor fi amenjate parcări la km 55+300, stânga şi dreapta.

 

CITEŞTE ŞI:

Instalarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice, obligatorie. Proiect

Reguli modificate privind decontarea directă între asigurătorii RCA. Proiect

Răzvan Cuc: Pe lotul 3 al Autostrăzii Lugoj- Deva se va circula la sfârşitul lui septembrie

 

Adaugati comentariu