plată cu cardurile
Home Finanţare POS-ul mobil, următorul pas pe piaţa tranzacţiilor cu carduri

POS-ul mobil, următorul pas pe piaţa tranzacţiilor cu carduri

POS-ul mobil va deveni următorul pas pe piaţa tranzacţiilor cu carduri. Potrivit bancherilor, comercianţii vor investi mai mult în viitor în zona de POS-uri virtuale, prin intermediul cărora vor putea avea conexiuni cu mai multe bănci.

„POS-ul mobil este un mobil cu o aplicaţie de acceptare a cardului bancar, fiind dotat cu un sistem de emitere a chitanţei. Cu siguranţă, această va acoperi în viitor zona
comercianţilor mici, pentru ca va fi un serviciu foarte ieftin”, a explicat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail & Private Banking în cadrul BCR.

pos-ul-mobil-urmatorul-pas-pe-piata-tranzactiilor-cu-carduriAceasta susţine că echipamentul şi infrastructura aferentă presupun o investiţie foarte mare, realizată, de regulă, de bancă.

„Numărul cardurilor este aproape acelaşi, de aproape câţiva ani, pentru că a avut loc un proces de reaşezare a portofoliilor şi de activare. Eforturile au fost în această directie şi suntem undeva la 14 milioane de carduri de ceva timp. Din punct de vedere al numarului total în piaţă, nu avem creşteri semnificative. Interesantă este însă avansul continuu al tranzacţiilor POS. Dacă la ATM vorbim de 2-4 puncte procente anual, la POS vorbim de 30-40 de procente de creşteri pentru tranzacţii şi volume anuale, a spus Dana Demetrian.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing social
Finanţare

Franța deschide a treia rundă a programului de leasing social pentru mașini electrice. Care este nivelul ratelor?

Guvernul francez va deschide a treia rundă de finanțare a schemei sale...

Olanda
FinanţareFlotă verde

Olanda va suprataxa lunar leasingul de mașini de companie termice și hibride

Olanda va face ca leasingul mașinilor de serviciu cu motor cu ardere...

leasing
Auto rulateFinanţare

Mașini în leasing rulate vs. noi: ce să alegi?

Alegerea între o mașină în leasing rulată și una nouă poate fi...

Delgaz Grid
Finanţare

Mega-flotă pentru Delgaz Grid: 207 de autovehicule, din care 87 electrice hibride

Compania Delgaz Grid, furnizorul de gaze naturale și energie termică deținut de...